Președintele PSD a vorbit pe larg, în presa sportivă, despre scandalul cu privire la Stadionul Steaua, care este finalizat, dar gol. Doar echipa de Liga a II-a, a Armatei, are acces la el.
„Stadionul Ghencea este al statului român. Construit din banii românilor. Prin urmare, nimeni – rețineți, nimeni, nu își poate aroga vreun drept de proprietate asupra sau să dispună după bunul plac cine îl folosește sau nu.
Conform legii, acel stadion poate fi închiriat de oricine plătește și respectă regulile. Adică inclusiv de FCSB!”, a declarat Marcel Ciolacu, pentru ProSport.
Explicația lui Florin Talpan, juristul CSA, nu are niciun fundament, a atenționat Marcel Ciolacu. Juristul Armatei susține că deși Gigi Becali va plăti meci de meci pentru a închiria arena, el nu are dreptul să joace pe ea pentru că FCSB se află într-un litigiu cu CSA.
„Litigiile între diferitele părți nu au nicio legătură cu dreptul de a folosi un stadion. Ca să fiu clar: dacă un primar are un proces cu un cetățean, atunci acel cetățean nu mai poate primi nicio autorizație de la primărie pentru că se judecă cu primarul?! Este total absurd!
În plus, orice control al Curții de Conturi ar arăta că într-o situație de genul acesta a fost prejudiciat bugetul prin refuzul de a încasa bani din folosirea stadionului.
Îmi doresc ca noul ministru al Apărării să clarifice toate aceste aspecte pentru că este total neproductiv ca un stadion în care s-au investit zeci de milioane de euro să fie folosit la capacitate minimă doar pentru a hrăni orgoliile unora și altora”, a mai transmis Ciolacu, pentru sursa citată.