Analiza a confirmat temerile că elefanţii de pădure (Loxodonta cyclotis) se îndreaptă către dispariţie, posibil în următorul deceniu.
Ecologiştii spun că este nevoie de acţiune rapidă şi eficientă pentru a salva specia, ei fiind îngrijoraţi că animalele sunt ucise pentru fildeş.
Rezultatele studiului realizat de Wildlife Conservation Society (WCS) şi de alte organizaţii pentru conservarea speciilor sunt publicate în revista ştiinţifică PLoS One. Peste 60 de co-autori au participat la studiu, care a fost condus de dr. Fiona Maisels, expert la WCS şi la Universitatea Stirling, precum şi de dr. Samantha Strindberg, de la WCS.
„Deşi ne aşteptam la aceste rezultate, am fost înspăimântaţi că declinul speciei într-un singur deceniu a fost de peste 60%”, a declarat dr. Maisels pentru BBC Nature.
Studiul lor mai arată şi că zone imense, unde trăiau elefanţii în urmă cu zece ani, mai sunt locuite de doar câteva exemplare.
Experţii au studiat pădurile din Cameroon, Republica Centrală Africană, Republica Democrată Congo, Gabon şi Republica Congo.
„Am măsurat abundenţa elefanţilor folosind grămezile de bălegar. Avem 11.000 de grămezi de bălegar în datele noastre”, spune dr. Maisels. Ea a precizat că echipa a înregistrat şi semne importante ale prezenţei umane, precum capcane şi cartuşele gloanţelor. Rezultatele au confirmat ceea ce credeau oamenii de ştiinţă.
„Elefanţii de pădure sunt extrem de puţini în zonele cu o densitate umană mare şi cu un nivel înalt de infrastructură, precum străzile, precum şi în cele cu o intensitate mare a vânătorii şi un nivel scăzut de guvernare – indicat de nivelul de corupţie şi de absenţă a legilor”, mai spune dr. Maisels.
Ecologiştii spun că o treime din pământul unde trăiau elefanţii africani acum 10 ani a devenit periculos pentru aceste animale, din cauza braconierilor şi cer acţiune imediată pentru protejarea ultimelor exemplare.