O rachetă lansată de un sistem american de rachete HIMARS a lovit în zona de închidere a barajului și a provocat avarii, a transmis agenția de știri de stat rusă Tass.
Kievul a dezmințit intenția de a ataca barajul de la Kahovka, o instalaţie cu o înălţime de 30 de metri şi 3,2 kilometri lungime, de dimensiunea Marelui Lac Sărat din SUA (Great Salt Lake), care ar inunda oraşe şi sate capturate de forţele ruse la începutul războiului.
Barajul construit pe râul Nipru asigură aprovizionarea cu apă a peninsulei anexate Crimeea şi a centralei nucleare din Zaporojie.
În ultimele zile, trupele ruse au evacuat masiv locuitorii din regiunea care ar fi afectată de ruperea barajului.
În tot acest timp, ucrainenii sunt de părere că Rusia va încetini avansul trupelor ucrainene în sud cu două săptămâni dacă va arunca în aer barajul hidrocentralei Kahovka, însă o astfel de decizie ar inunda teritoriul ocupat de Moscova şi ar afecta un canal de apă vital pentru Crimeea anexată, a declarat şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, Kiril Budanov.
Declarațiile făcute de oficialul ucrainean au făcute în cadrul unui interviu publicat de Ukrainska Pravda, după ce preşedintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că Rusia a minat barajul hidroelectric de pe fluviul Nipru şi se pregăteşte să îl distrugă.
Oficialul ucrainean a făcut aceste declaraţii într-un interviu publicat luni de Ukrainska Pravda după ce preşedintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că Rusia a minat barajul hidroelectric de pe fluviul Nipru şi se pregăteşte să îl distrugă.
O astfel de acţiune ar crea o catastrofă de mediu şi ar provoca noi probleme Rusiei, ale cărei forţe ar trebui să se retragă către Crimeea, a mai spus el.
„Se vor confrunta cu o inundare totală a zonelor (ocupate de ruşi) pe malul stâng al Hersonului. Ei vor pierde chiar şi teoretic posibilitatea de alimentare cu apă prin Canalul Crimeii de Nord către Crimeea…”, a mai spus el.
Potrivit lui Budanov, distrugerea barajului „va nărui, de asemenea, posibilitatea existenţei centralei nucleare de la Zaporojie că această facilitate este indisolubil legată de baraj”.