Peruca vândută la licitaţie este una dintre cele trei versiuni create pentru legendara actriţă cu ochi violeţi – decedată în luna martie a acestui an -, care a purtat-o în timp ce o interpreta pe senzuala regină a Egiptului, Cleopatra, în lungmetrajul de dimensiuni epice turnat în 1963, informează contactmusic.com.
Peruca, realizată din fire de păr uman de culoare neagră şi decorată cu spirale din aur, mărgele şi panglici, avea un preţ estimativ de 11.000 de dolari.
Ea a fost făcută de Stanley Hall, un celebru peruchier care colabora frecvent cu starurile de la Hollywood.
În 1963, galezul Richard Burton a interpretat rolul lui Marc Antoniu în filmul „Cleopatra”, al cărei rol a fost jucat de Elizabeth Taylor, iar cei doi actori, căsătoriţi fiecare cu alţi parteneri în acel moment, au început o legătură pasională. Filmul a fost turnat în Italia.
În acelaşi deceniu, Elizabeth Taylor şi Richard Burton au jucat împreună în alte şapte filme.
Cuplul a divorţat în 1974, după un mariaj de 11 luni.
Elizabeth Taylor şi Richard Burton s-au recăsătorit la doar câteva luni după primul divorţ, însă a doua lor căsătorie a durat doar un an, din cauza dependenţei de alcool a actorului.
Elizabeth Taylor şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul „Vis de glorie” (1944), şi a fost recompensată cu două premii Oscar, pentru „Butterfield 8” (1960) şi „Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966).