FUZIUNEA PSD-UNPR. Ce posturi de conducere va primi partidul lui Oprea. Scandal-monstru la Neamţ

PSD şi UNPR se pregătesc de fuziunea programată pentru Congresul din aprilie. Negocierile sunt în toi, însă reprezentaţii celor două partide vorbesc deja ce posturi de la vârf vor merge la UNPR. Dacă la nivel naţional, discuţiile decurg fără probleme, teritoriul se confruntă cu fricţiuni. La Neamţ, pesediştii locului sunt nemulţumiţi de faptul că preşedintele Consiliului Judeţean, Culiţă Tărâţă, îşi doreşte şefia organizaţiei judeţene, în pofida faptului că UNPR-iştii ar fi îndrituiţi doar la un post de vicepreşedinte.
Adrian Ilie
08 mart. 2013, 06:28
FUZIUNEA PSD-UNPR. Ce posturi de conducere va primi partidul lui Oprea. Scandal-monstru la Neamţ

Deputatul UNPR Eugen Nicolicea, secretar al Camerei Deputaţilor, spune că negocierile între cele două partide sunt încă în curs, fuziunea urmând să fie aprobată de către Congresele celor două partide.

„Probabil o să folosim practica din vechime. Dacă mai ţineţi minte, FDSN a fuzionat cu vreo 17 partide şi fiecare dintre acestea a primit câte un post de vicepreşedinte. Aveau un număr de vicepreşedinţi neegalat decât acum de către PNL. Aşa se făcea în vechime. Vedem…„, a declarat Nicolicea pentru ROMÂNIATV.NET.

Informaţia este confirmată de surse din PSD. „Cel mai probabil, UNPR va primi un post de vicepreşedinte la nivel naţional pentru Gabriel Oprea”, a declarat un pesedist.

Un alt lider al partidului a precizat că acelaşi procedeu se va aplica şi la nivelul judeţelor. „Preşedintele de la organizaţia UNPR va deveni vicepreşedinte la PSD. Filialelor li s-a comunicat deja să păstreze un loc vacant de vicepreşedinte pentru un om de la UNPR”, a spus social-democratul.

Algoritmul ar putea fi dat peste cap în judeţul Neamţ, acolo unde UNPR deţine şefia Consiliului Judeţean prin fostul deputat Culiţă Tărâţă, iar la parlamentare a obţinut două mandate prin deputatul Marian Enache şi senatorul Octavian-Liviu Bumbu.

Pesediştii spun că Tărâţă vrea să se întoarcă la PSD doar în calitate de preşedinte al PSD Neamţ. „Tărâţă vrea să fie preşedinte la PSD. Te doare mintea…„, a spus cu năduf un social-democrat nemţean.

În schimb, preşedintele recent ales al organizaţiei PSD, deputatul Ioan Arsene, susţine că UNPR va primi doar un post de vicepreşedinte, în cazul în care fuziunea se realizează. Întrebat dacă este adevărat că Tărâţă îi vizează funcţia, Arsene a spus: „Vrutul e gratis. Nu-l costă nimic să vrea. Chiar nu mă interesează ce-şi doreşte domnul Tărâţă”.

În ultimele luni, organizaţiile din Neamţ ale PSD şi UNPR au ajuns în conflict aproape deschis, punctul culminant fiind atins pe 1 februarie când consilierii judeţeni ai PSD şi PNL au determinat demiterea din postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a lui Gabriel Farcaş, un apropiat al lui Tărâţă.

Însă Arsene susţine că demersul este unul normal. „Am adus normalitatea în Consiliul Judeţean deoarece, conform protocolului USL, un post de vicepreşedinte al CJ revenea liberalilor„, a spus Arsene pentru ROMÂNIATV.NET.

Pe de altă parte, surse din UNPR susţin că situaţia tensionată de la Neamţ este suficient de îngrijorătoare încât conducerile centrale ale celor două partide să caute să aplaneze conflictul astfel încât fuziunea dintre cele două partide să decurgă fără probleme. Chiar şi preşedintele Victor Ponta s-ar fi interesat de situaţia din judeţ.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, pe 19 septembrie, la România TV, că UNPR se va întoarce la PSD. Liderul social-democraţilor a afirmat că şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, are aceeaşi opinie.

Ponta a respins speculaţiile legate de o eventuală rupere de către UNPR a acordului cu PSD după alegerile parlamentare. „Din două motive: în primul rând, la un moment foarte delicat, acela al investirii Guvernului pe care îl conduc şi de atunci încoace, cei de la UNPR au votat foarte corect alături de noi şi, în al doilea rând, în viziunea mea şi cred că şi a domnului Oprea, UNPR va reveni la PSD, la un moment dat”, a declarat Ponta.

Preşedintele PSD a spus că îşi asumă acordul prin care UNPR a primit locuri de la PSD pentru alegerile parlamentare din toamnă. „Am luat o decizie de Realpolitik pe care am discutat-o cu colegii mei şi ne-am asumat-o. Până la urmă şi candidaţii UNPR se vor supune votului oamenilor şi unii vor fi realeşi, iar alţii nu”, a mai spus social-democratul.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București