Cutremur puternic, resimţit în mai multe oraşe şi în capitală

Un cutremur cu magnitudinea 5,7 în largul coastei adriatice a Italiei a zguduit miercuri regiunea Marche (centru-est), a anunţat Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), determinând locuitorii panicaţi să iasă în stradă, transmite France Presse.
Filip Stan
09 nov. 2022, 11:14
Cutremur puternic, resimţit în mai multe oraşe şi în capitală

Un cutremur puternic a fost resimțit în centrul Italiei imediat după ora 7:00, cu magnitudinea de 5,7, potrivit INGV. Epicentrul a fost în mare, dar foarte aproape de Pesaro, provincia Pesaro e Urbino, regiunea Marche. Traficul feroviar pe linia Adriatică a fost suspendat.

Cutremurul a fost resimţit până la Roma. Serviciile de protecţie civilă nu au raportat victime sau pagube imediate. Cu toate acestea, şcolile au fost închise în regiune pentru inspecţii, iar trenurile au fost anulate, potrivit autorităţilor regionale.

Cutremur cu magnitudine 5.6. Unda de şoc s-a simţit puternic

Cutremurul, care s-a produs în largul mării, la o adâncime de opt kilometri, a avut loc imediat după ora 07:00 (06:00 GMT). Acesta a fost urmat câteva minute mai târziu de un cutremur de magnitudine 4 în aceeaşi zonă, potrivit INGV.

Au urmat apoi mai multe replici, cu magnitudinea de 3.1, 3.4 și 4.0. În zona Ancona, deocamdată, au fost semnalate crăpături în pereți și a fost evacuată clinica Villa Igea.

Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după cutremurul de astăzi: ”O să fie un test viitorul cutremur pentru clădirile care au fost construite după anii ’90. Inspectoratul de Stat în Contrucții nu își face datoria”

Biroul premierului Giorgia Meloni a declarat că se află în „contact permanent” cu protecţia civilă şi cu autorităţile din regiunea Marche.

2016, un cutremur care zguduit regiunile Marche, Umbria şi Lazio a provocat moartea a 297 de persoane şi rănirea altor sute.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Satul din România cu plaje fine, liniște și mâncare bună. Ideal pentru cei care s-au săturat de aglomerația și serviciile de pe litoral
Capital.ro
Decizie pentru cei care locuiesc în case sau blocuri vechi. Statul va plăti banii
Playtech.ro
Stațiunea din România unde turiștii nu vor să meargă. E foarte populară, dar condiții sunt oribile
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cum au fost păcăliți pensionarii. Abia acum s-a aflat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un cuțit în piept și mi-ai luat respirația
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Mușchiul Syntrichia caninervis, Candidat Promițător pentru Colonizarea Planetei Marte
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR TOTAL după DEMISIA LUI BIDEN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!