„În România, ca să foloseşti cartuş, restricţiile sunt destul de clare: trebuie să ai autorizaţie. Există autorizaţii colective şi autorizaţii pentru un singur animal. Acesta este un caz special, iar informaţiile în acest moment sunt contradictorii”, a spus Magor Csibi.
Directorul de program de la WWF România a precizat că a existat un raport realizat de fundaţia Born Free, în urmă cu câţiva ani, care a evaluat situaţia grădinilor zoologice de la noi din ţară şi a spus că situaţia este foarte rea în România.Daniel Turner, coordonatorul raportului, a propus atunci şi câteva măsuri concrete pe care să le ia autorităţile.
„Nu cred că s-a întâmplat nicio schimbare. El a propus reducerea drastică a grădinilor zoologice. Nici autorităţile nu ştiau câte grădini zoologice există în ţară. Atunci s-a aflat că în România sunt peste 60 de grădini zoologice, în ce fel pot trăi ele acolo – nu se respectă normele Uniunii Europene. El a propus să se facă câteva grădini zoologice mari, să se finanţeze adecvat. Lucru care nu s-a întâmplat„, a spus Magor Csibi pentru RTV.net.
Directorul de program de la WWF România a menţionat că nu crede că cineva are curajul să tragă un glonţ în pădure, fără să aibă o autorizaţie. „A trage în ceva în România, chiar dacă este în pădure, atrage după sine un dosar penal„, a spus el.
Un tigru a evadat, marţi dimineaţă, de la Grădina Zoologică din Sibiu, fiind alertaţi pompierii, Poliţia, Asociaţia Vânătorilor şi echipajele SMURD. Tigrul a fost împuşcat mortal de către un vânător după ce a încercat să îl atace pe medicul veterinar. Veterniarul Grădinii Zoologice a declarat pentru RTV că situatia creată a fost foarte gravă, tigrul fiind foarte periculos. „Dacă foloseam tranchilizant nu îl puteam opri imediat”, a declarat Liviu Todescu, medicul veterinar atacat.