PROGNOZA METEO. Un val de aer polar loveşte România. Se anunţă lapoviţă şi ninsori

Vremea se schimbă radical în România. În weekend sunt așteptate ploi slabe sau burniță în majoritatea regiunilor, inclusiv în Bucureşti.
Filip Stan
10 nov. 2022, 11:47
PROGNOZA METEO. Un val de aer polar loveşte România. Se anunţă lapoviţă şi ninsori

Prognoza METEO. În următoarele zile, frigul pune stăpânire pe România. Joi, 10 noiembrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va fi caldă pentru această dată, iar pe parcursul zilei şi în general frumoasă, cu cer variabil.

Nebulozitatea prezentă în prima parte a intervalului în regiunile nord-vestice va determina pe arii restrânse ploi slabe, apoi se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar ploi se vor semnala în Transilvania, în Maramureş, în Moldova, local în Oltenia şi pe suprafeţe mai mici în Banat, Crişana şi Muntenia.

PROGNOZA METEO. Lapoviţă şi ninsori de joi în România. Cum va fi vremea în weekend
”La altitudini în general de peste 1800 m, trecător, vor fi şi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, unde la rafală se vor depăşi viteze de 55-60 km/h.

Temperaturile maxime, anunță meteorologii, se vor încadra între 11 şi 20 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade Celsius. Pe alocuri, mai ales la începutul zilei, va fi ceaţă“, anunță ANM.

În Capitală, vremea se va menține caldă, iar în primele ore vor fi condiţii pentru nori joşi sau ceaţă, apoi cerul va fi mai mult senin. Noaptea se va înnora treptat. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 18 grade Celsius, iar cea minimă de 7 grade Celsius, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 4 grade Celsius.

Vineri, 11 noiembrie, conform meteorologilor, în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, dar se vor situa uşor peste cele normale în cea de a doua decadă a lunii noiembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi temporar ploi în Muntenia, local în Oltenia, Dobrogea, Moldova, sud-vestul Transilvaniei, la munte şi izolat, posibil şi în restul teritoriului.

”Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 şi 17 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 1 grad în estul Transilvaniei şi 11 grade Celsius pe litoral. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe alocuri va fi ceaţă“, spun meteorologii.

Cum va fi vremea în noiembrie. La finalul săptămânii revin ploile şi ninsorile
Prognoza pe 4 săptămâni. Temperaturi apropiate de cele normale în primele zile din decembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru perioada 7 noiembrie – 5 decembrie.

Săptămâna 7 – 14 noiembrie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în zonele montane şi local în vest şi sud-est, dar şi izolat excedentar în nord-est, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 14 – 21 noiembrie

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 21 – 28 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în vest şi la munte.

Săptămâna 28 noiembrie – 5 decembrie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar local cu o tendinţă uşor deficitară.

Prognoza meteo iarna 2022-2023. ”Temperaturile pot coborî spre -20 de grade”

Meteorologii români nu publică prognoze pe termen lung deoarece, potrivit acestora, probabilitatea ca astfel de estimări să se realizeze este scăzută. Cu toate acestea, Florinela Georgescu (ANM) a anunțat cum va fi vremea în următoarele luni.

”Este o estimare timpurie. Pe de altă parte, cam toate centrele mari ale lumii, în această perioadă, încep să iasă cu estimările peste iarnă. Este bine să urmărim estimările de peste o lună, deci cele care vor veni în luna noiembrie. E prima prognoză pentru iarnă, dar nu trebuie să înțelegem că asta e, nu se mai întâmplă nimic, dimpotrivă. În cursul lunii noiembrie, trebuie să ne uităm la toate estimările care vor veni și să luăm în considerare, mai ales în contextul actual, și probabilitatea, chiar dacă mică, de apariție a unor fenomene extreme”, a explicat Florinela Georgescu la România TV.

„Suntem într-o perioada în care temperaturile se încadrează în normal, dar trebuie să fim atenți la temperaturile nopților, mai ales în zonele depresionare. În următoarele patru săptămâni, datele arată că temperaturile se vor încadra în limite apropiate de normal, chiar ușor peste normă în multe regiuni”, a mai spus ea.

Cu privire la iarna 2022-2023, ”este foarte devreme să vorbim despre ce ne așteaptă, putem face anumite detalii, să ne aducem aminte ce înseamnă o iarnă, ger, temperaturi în care nopțile pot coborî spre -20 de grade, poate mai jos, dar nu sunt excluse și episoade cu vreme caldă, valori de peste 15 grade. Momentan, cele mai timpurii semnale despre regimul temperaturilor arată că vom putea avea o iarnă apropiată normelor, dar niciodată nu trebuie să excludem apariția fenomenelor severe pe un interval scurt de timp”, a mai precizat Florinela Georgescu.

„Până acum, furtunile au fost asociate fenomenelor de vară, dar sezonul de iarnă poate aduce și el episoade cu vânt mai intens, episoade de viscol, și așa cum am văzut și anul trecut când fenomenele sunt severe și avertizările sunt adecvate, și în sezonul rece este posibil sa apară avertizări de cod portocaliu și roșu în situațiile severe”, a mai spus Florinela Georgescu.

Urmează o iarnă foarte grea! Val de frig extrem în luna decembrie

Există „șanse mai mari decât de obicei” ca Europa să se confrunte cu un val de frig semnificativ înainte de Crăciun, potrivit unei noi prognoze meteo pe termen lung, emisă de autoritățile internaționale de top.

Avertismentul vine în timp ce țările europene continuă să-și umple depozitele de gaze naturale, sperând să iasă din iarnă fără a avea nevoie de gaze naturale din Rusia.

Analiștii spun că ar trebui să existe suficient gaz pentru o iarnă normală, dar dacă temperaturile scad, țările ar putea fi forțate să raționalizeze accesul la gaze, afectând industriile și locurile de muncă.

Șansa unul val de frig în acest an – cel mai probabil în decembrie – rămâne „foarte reală”, a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice de la Centrul European pentru Prognoze Meteorologice de Interval Mediu (ECMWF), pentru Politico.

Așadar, guvernele europene care se pregătesc pentru prima iarnă a crizei energetice ar trebui totuși să fie atente la posibilitatea unei perioade de frig înainte de Crăciun, care ar pune o presiune suplimentară asupra aprovizionării cu gaze a continentului.  ”Ieșim dintr-o vară călduroasă. Știm că iernile sunt din ce în ce mai blânde. Așa că am putea înclina să credem că va fi o iarnă blândă și că nu trebuie să ne facem griji. Este foarte posibil să fie așa, dar prognoza pe care o emitem astăzi și înțelegerea modului în care funcționează sistemul climatic ne determină să sugerăm că, de fapt, există o șansă de a avea un val de frig în acest an și există această șansă – înainte de Crăciun – care este mai mare decât într-un an normal.

Șansa unui val de frig în acest an, cel mai probabil în decembrie, rămâne foarte reală. Prognoza de acum este, însă, plină de incertitudine, iar factorii cheie care ar putea afecta condițiile – în special în ianuarie și februarie – nu sunt încă în joc”.

Un val de frig ar fi legat de un așa-numit „eveniment de blocare” atunci când presiunea ridicată persistentă duce la vânturi de est „anormale” și temperaturi mai reci peste Europa. În prezent, condițiile climatice indică faptul că probabilitatea ca un astfel de eveniment să se producă este puțin mai mare decât de obicei.

Dacă actualul model meteorologic La Niña, caracterizat de temperaturi mai scăzute decât media la suprafața mării în Pacificul ecuatorial, persistă până în Anul Nou, nu este ceva ce poate fi încă prezis cu certitudine, ar însemna de obicei o a doua jumătate a iernii mai blândă.

Un alt factor cheie în determinarea vremii din ianuarie și februarie, vortexul polar, un inel de vânt de mare viteză care înconjoară Arctica – nu este încă stabilit, ceea ce face imposibilă orice predicție fermă despre această perioadă.

Buontempo a spus că este important ca guvernele europene să folosească cât mai mult posibil datele existente despre condițiile climatice și modelele meteorologice probabile – nu doar pentru a planifica o perioadă de frig, ci și pentru a planifica perioade potențiale de vânt scăzut și precipitații scăzute care ar putea avea un impact asupra producției de energie regenerabilă.

Spynews
Cele două ipoteze luate în calcul de anchetatori în cazul morții lui Andrei Versace. Ce se știe despre ultima perioadă din viața lui
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Strada din București pe care accesul femeilor neînsoțite a fost interzis. Puțină lume își mai aduce aminte de această bizarerie. Unde se afla, de fapt, drumul de lemn
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A lăsat un gol imens. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Cât timp poți circula cu parbrizul spart. Mulți șoferi nu știu ce scrie în lege
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Tragedie după tragedie în Brăila! Fratele principalului suspect în cazul ucideii Marinei a murit într-un accident de mașină
Spynews
Alertă ANM! A fost emis cod galben de ploi, vijelii și grindină. Canicula nu dispare, însă, din România
Evz.ro
Așa se curăță cel mai ușor peștele. Tehnica e simplă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului: „Avea...”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
EXCLUSIV | FOTO: Andrei Versace, găsit într-o baltă de sânge. Care ar fi cauza morții cunoscutului influencer
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'