Război în Ucraina. Şeful adjunct al Direcției Operaționale Principale a Statului Major General al Ucrainei, Oleksi Hromov, a anunţat, joi, că forțele ucrainene continuă să elibereze teritoriile ocupate de armata rusă şi că, doar în ultima zi, trupele Kievului au avansat doi kilometri în regiunea estică Luhansk. „Gruparea forțelor de apărare continuă să elibereze pământurile ucrainene de invadatori. Așadar, în regiunea Luhansk, doar în ultima zi, unitățile trupelor noastre au avansat doi kilometri în unele direcții, în timpul desfășurării ostilităților” – a subliniat Hromov.
Putin ameninţă din nou cu racheta hipersonică Satan-2: „Poate atinge orice ţintă de pe Pământ”
Trupele ruse suferă pierderi semnificative în războiul împotriva Ucrainei. Doar în ultimele 24 de ore, Rusia a înregistrat în direcția Bahmut 138 de victime în rândul soldaților contractaţi de o companie militară privată – a anunţat, joi, șeful adjunct al Direcției Operaționale Principale a Statului Major General al Ucrainei, Oleksi Hromov. „Conform informațiilor primite, în doar o zi, în direcția Bahmut, o companie militară privată (rusă, n.r.) a înregistrat 138 de victime, dintre care o treime, respectiv 40 de persoane, au fost ucise. Ceilalţi au fost răniți, dintre care 24 foarte grav și, probabil, nu își vor vedea niciodată rudele” – a precizat Hromov. Potrivit Statului Major al Ucrainei, de la începutul războiului, Federația Rusă a pierdut 78.690 de militari, dintre care 740 au fost ucişi de armata ucraineană în ultimele 24 de ore.
Armata ucraineană a lovit cartierul general al ocupanţilor ruşi din satul Cervoni Maiak, regiunea Herson. Detaliile atacului au fost raportate, joi dimineaţă, de Centrul pentru Comunicații Strategice (StratCom) al Forțelor Armate ale Ucrainei, relatează Korespndent, potrivit RADOR.
Dmitri Medvedev ameninţă cu atac nuclear: Suntem ameninţati cu ruperea teritoriilor de Rusia
„Aproximativ 50 de morți au fost scoși de sub ruinele comandamentului. Această situație era la ora 21:00 (9 noiembrie)” – a precizat StratCom. Potrivit armatei ucrainene, „ruşii şi-au târât echipamentul supraviețuitor, dar nu foarte departe”. „Așadar, ocupanții au două opțiuni: fie așteaptă a doua parte a focului de artificii, fie execută cât mai curând posibil ordinul lui (comandantul forțelor ruse din Ucraina, Serghei) Surovikin privind ‘manevra trupelor’ (Surovikin a anunţat, miercuri, retragerea ruşilor din Herson pe malul stâng al Niprului, explicând că este vorba despre o ‘manevră a trupelor’, n.r.)” – se asrată într-un mesaj postat pe contul de Telegram al StratCom.