Cine este Daniel Martin, înotătorul care l-a bătut pe David Popovici

David Popovici (CS Dinamo) s-a clasat, sâmbătă, pe locul doi în proba de 100 m mixt din cadrul Campionatului Naţional de înot în bazin scurt, la Otopeni. Primul loc a fost ocupat de Daniel Martin, de la CSM Bacău, cu timpul 53.41.

Popovici a încheiat proba cu timpul 53.47. Pe locul trei s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (CS Farul Constanţa), cu timpul 54.78.

David Popovici a obţinut la Otopeni două medalii de aur, la 100 m liber şi 200 m liber. El va mai concura în proba de 400 m liber, programată duminică.

România, victoria categorică în faţa Ungariei (3-0) la Billie Jean King Cup şi fără Simona Halep

Daniel Cristian Martin, cel mai tânăr sportiv român la Olimpiada de la Tokyo

Născut la 5 octombrie 2000 (Bucureşti), deţinător al peste 120 de recorduri naţionale, Martin s-a calificat la proba de 100 de metri spate din cadrul JO 2020. Daniel a început să practice înot în copilărie, ca o soluţie la care părinţii lui s-au gândit după ce a fost diagnosticat cu ADHD.

Întâmplarea a făcut că, mutându-se câţiva ani mai târziu cu familia la Bacău, un fost coleg de facultate de-al tatălui său, tot sportiv, tocmai crea o grupă de înot pentru copii. Astfel încât decizia de a continua să practice înotul, la nivel de performanţă, a venit cumva de la sine, coroborată cu determinarea lui şi încrederea părinţilor săi că are mult talent şi potenţial de a avea realizări la nivel de excelenţă în domeniul ales. În timp, ceilalţi colegi de-ai lui de grupă au renunţat, până când a rămas doar el, împreună cu antrenorul său, acelaşi pe care îl are şi acum.

Ingredientele performanţei: odihnă, determinare şi încrederea părinţilor

„Pe la 7-8 ani, tata mi-a povestit despre avantajele vieţii unui sportiv de înaltă performanţă faţă de situaţia în care aş avea un job normal. Atunci mi-am zis hai să încerc!. Am avut noroc că şi părinţii mei au cochetat cu sportul  (tata practică şi acum culturism), au ştiut ce presupune un astfel de drum şi m-au îndrumat în momentele importante, care au contribuit decisiv la performanţele mele. De exemplu, în copilărie, între 8 – 12 ani, a existat un factor care m-a diferenţiat de alţi copii, în competiţii: odihna mea. Mi s-a explicat că aceasta trebuie să existe într-un raport egal cu efortul şi respectarea ei m-a făcut să ajung unde sunt azi ca energie. Aşa se face că, în gimnaziu, mă culcam la 20.30 şi mă trezeam la 7.00. Eram singurul din clasă care respecta acest program, însă nu mă deranja; am fost tot timpul oaia neagră, cel care făcea altceva sau altfel; dacă există o regulă general valabilă pentru cineva, eu sunt 99% sigur că la mine nu va merge.”

Întotdeauna a avut un adversar care iniţial „l-a umbrit”, cum spune, dar a cărui prezenţă l-a ajutat să mai depăşească încă o etapă către a deveni numărul 1.

„Când aveam 8 ani, în competiţii, era un copil, în grupa altui antrenor, care câştiga mereu, pentru că era mai înalt decât mine. Pentru mine era extrem de frustrant, pentru că nu îmi dădeam seama care este motivul. Până într-o zi, când m-am enervat foarte tare şi nu am vrut să particip la o probă de spate, unde urma să concurez cu el, pentru că mă aşteptăm să pierd, ca de obicei. Părinţii mei mi-au spus atunci: indiferent ce se întâmplă, dă din picioare cât poţi de tare. Când am ajuns în apă, starea în care mă aflăm, cea în care eram atât de nervos încât vroiam să le demonstrez tuturor că, deşi dau din picioare cât pot, tot voi pierde, mi-a dat atâta energie, încât am câştigat!”, scrie Adevărul

A prins gustului „spartului de recorduri” în adolescenţă, ambiţionat de un competitor care îl învingea mereu la aceeşi probă: „Până într-o zi, la un concurs de 100 m fluture, la Bacău, unde înotasem mai repede cu 2 secunde faţă de vechiul meu timp şi eram foarte aproape de recordul naţional. Eram foarte mândru de mine. După mine în concurs a luat el startul, doborând recordul naţional cu un timp mai bun decât al meu. Practic, mi-a luat chiar de sub nas această realizare. De atunci am început să înot obsesiv fluture, care este cel mai greu stil dintre toate; la 1.000 de m liber, înotam doar fluture. În timp ce alţi sportivi fac în mod obişnuit, în medie, 2 bazine înotând în acest stil, eu înotam 20. La următorul concurs, am depăşit cu 4-5 secunde diferenţa dintre mine şi el”.

De atunci, a fost de neoprit, ajungând să fie, în competiţii, singurul junior în finală de seniori şi chiar singurul junior pe un podium de seniori.

În anul 2011, la Brăila, Daniel a câştigat medalia de aur la toate probele la care a participat (10 probe de 100 şi 200 m). În anul 2013, a doborât primul record naţional la 100 m fluture, la categoria de vârstă 13 ani, cu timpul de 1 min:00 sec:92 sutimi. În 2015, a câştigat prima medalie de aur de la seniori, la Internaţionalele României la 200 m spate, când a făcut record naţional pentru 2 categorii de vârstă: 15 şi 16 ani.

Este elev la Liceul cu Program Sportiv din Bacău, unde are admiraţia tuturor colegilor. „Eu mă consider un om ca toţi ceilalţi, încă o furnicuţă care merge pe stradă printre altele o mie. Nu îmi place să fiu judecat dpdv al vieţii sportive; e drept că dacă ne întâlnim în bazin sunt cele mai mari şanse să te dai laoparte!”.

Dan Negru, revoltat după victoria României la handbal: „Era breaking-news național. Nu știm să promovăm decât fotbaliști ratați”. Cum a reacţionat şi CTP

Admirat de copii, i se întâmplă des ca părinţii acestora să îi spună că micuţii îşi doresc să ajungă ca el, însă le răspunde cu sinceritate: „Credeţi-mă că nu ar vrea! Lasă urme; pentru un om, din punctul de vedere al integrării sociale, e foarte rău să se raporteze la ce a învăţat în sport, respectiv ori câştigi, ori pierzi! E foarte greu ca sportiv să înţelegi că viaţa nu funcţionează aşa, în alb şi negru. Eu nu mi-aş da copilul la un sport de performanţă în general decât dacă ar fi evident că aceasta este calea lui. Eu văd sportul ca pe o armată; chiar o singură ieşire într-un club, într-o noapte, într-un moment nepotrivit, poate să mă coste rezultatele la o competiţie, pentru că ar crea o reacţie în lanţ cu privire la nerespectarea programului de antrenamente. Am reuşit să înţeleg de ce este bine să respect anumite reguli”.

În ceea ce priveşte pregătirea mentală, înainte de a întra într-o probă, ascultă muzica sa preferată şi-şi vizualizează mental cursa. Nu are emoţii când concurează în plan naţional. I se întâmplă să aibă emoţii la competiţii internaţionale, iar pe cele negative le percepe fizic, ca pe o greutate în antebraţe. Atunci ştie că nu o să câştige cursa respectivă. I s-a întâmplat să rateze la concursuri importante din acest motiv, pierzând cu 30 de sutimi. Atunci a decis să mărească echipa profesioniştilor care îl susţin cu un psiholog: „Am început să înţeleg ce se întâmplă cu mine, procesele pe care le pot alege când se întâmplă asta, ca să obţin alt rezultat final”.