Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis o scrisoare celor doi preşedinţi ai Camerelor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, cerându-le să se adreseze Parlamentului pe teme de politică externă.
„Domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis joi, 7 martie, o scrisoare adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care solicită, în temeiul Art.88 şi Art.65 din Constituţie să se adreseze, în data de 12 martie, plenului reunit cu privire la probleme actuale de politică europeană”, a declarat pentru Mediafax Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.
Birourile Permanente ale Camerei şi Senatului urmează să se reunească luni sau marţi pentru a convoca plenul reunit în ziua de marţi, conform unor reprezentanţi ai Parlamentului.