Noi detalii șocante au fost dezvăluite în cazul fetițelor răpite din Vama Buzăului. Potrvit procurorilor, cele două copile de 10 și 12 ani au fost lovite peste față pentru a se supune raporturilor sexuale cu bărbatul care este acum arestat sub acuzația de răpire. Individul ar fi oprit de două ori în drumul spre Valea Călugărească, Județul Prahova, pentru a le agresa sexual pe cele două surori, potrivit brașov.net.
„Acest gen de infractor îşi urmăreşte intenţia imediată, nu se gândeşte ce face peste 2-3 zile cu victimele lui. În faţa procurorului şi în faţa organelor de poliţie a recunoscut faptele. A doptat o atitudine de recunoaştere, dar mistificând oarecum realitatea, în sensul că a spus că aceste acte sexuale au fost cumva cu acordul victimelor, victimele având 10 şi 12 ani şi neavând nicio activitate sexuală anterior acestui episod, dovedit medico-legal”, a declarat Claudiu Sandu, prim procuror la Parchetul Tribunalului Brașov.
Agresorul a fist observat de locuitorii comunei înainte de a fi identifcat de oamenii legii și au vrut să îl prindă chiar ei, dar acesta a fugit.
„Punctul final al călătoriei era Valea Călugărească judeţul Prahova, unde a fost identificat de nişte săteni în prima fază. Cetăţenii îl cunoşteau, au recunoscut maşina şi au încercat să îl captureze, el a fugit cu maşina… A lovit un obstacol în deplasarea lui haotică, a făcut pană şi la scurt timp a fost capturat de organele de poliţie din acea zonă”, a adăugat Claudiu Sandu.
În urma traumei prin care au trecut, fetele au fost preluate de protecția de copilului.
„Fetele sunt foarte traumatizate, dar la acest moment este foarte greu de evaluat. Ele sunt în continuare supuse măsurilor de protecţie la o primă evaluare făcută, e o traumă profundă”, a mai spus prim procurorul.
Citește și: Cele două surori răpite şi violate de prietenul familiei lor, examinate de legişti
„Fetele au dormit foarte mult. Acum sunt liniştite. Au început consilierea psihologică şi terapia. Au nevoie de suport emoţional şi de asigurarea unui climat securizant. E nevoie de foarte mult timp ca să treacă de aşa ceva. În acest moment vorbesc puţin şi vorbesc doar cu psihologul. Colegii mei sunt la Vama Buzăului, fac o anchetă socială, verifică absolut tot: social, medical, locuinţă, rude, venituri. În funcţie de rezultate se va stabili dacă se impune sau nu o măsură de protecţie pentru cele două fete. Nu au fost contactate de niciun membru al familiei de când au venit la noi. Mama şi-a dat acordul ca cele două fete să meargă într-un serviciu social al DGASPC”, a declarat Lidia Mailat, purtătorul de cuvânt al DGSAPC Brașov.
Cazul fetițelor nu este primul act de violență pe care individul îl provoacă . Potrivit cazierului judicar al acestuia, are la activ mai multe fapte de furt, fapte comise cu violență, loviri și amenințări, printre care și o condamnare de 10 ani cu executare din 2012 pentru agresine sexuală asupra unui minor. În noiembrie 2020 a fost eliberat după ce a câștigat 522 de zile în urma recursului compensatoriu.
Bărbatul născut în Constanța era stabilit de puțin timp în comuna brașoveană Vama Buzăului, după ce a avut pentru mult timp domiciliul în Valea Călugărească din județul Prahova. Conform procurorilor, acesta s-a mutat aici pentru a lucra în construcții.
Individul se ocupa cu pavarea trotuarelor din comună și astfel i-a cunoscut pe mama fetițelor și pe concubinul acesteia.
„Nu există niciun indiciu, până în acest moment, că părinții ar fi avut vreo intenție de exploatare a copilelor. Sunt oameni cu o instrucție, o educație precară, care au avut încredere într-o persoană cu care s-au împrietenit și care s-a dovedit a fi un pedofil”, a declarat Claudiu Sandu.