Numărul orelor de sport din învăţământul preuniversitar va fi DUBLAT

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a anunţat joi că intenţionează dublarea numărului de ore de educaţie fizică şi sport pentru întregul învăţământ preuniversitar, respectiv atât pentru gimnaziu, cât şi pentru liceu.
Romania TV
07 mart. 2013, 15:13
Numărul orelor de sport din învăţământul preuniversitar va fi DUBLAT

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a făcut acest anunţ cu prilejul lansării competiţiei „Cupa Ministerului Educaţiei Naţionale la Fotbal”.

Prima măsură, pe care deja am anunţat-o, este dublarea numărului de ore de mişcare în grupa de vârstă corespunzătoare claselor I-IV. Ordinul de ministru privind planul-cadru probabil că va fi semnat luni, cel târziu. Vom dubla numărul de ore de educaţie fizică şi sport şi la clasele V-VIII, respectiv IX-XII„, a spus ministrul.

Remus Pricopie a recunoscut că infrastructura pentru sport este insuficient dezvoltată în şcoli, însă, în acelaşi timp, există facilităţi care nu sunt folosite. „Când Guvernul a decis să reinvestească în sport, evident că este un semnal şi către autorităţile locale şi minister ca investiţiile să continue în acest domeniu. Este bine să discutăm şi cu Ministerul Tineretului şi Sportului, să vedem cum folosim împreună infrastructura pe care o avem”, a continuat ministrul.

Demnitarul a ţinut să precizeze că, pentru materializarea acestei intenţii, la nivel guvernamental, s-a luat decizia constituirii unui comitet interministerial format din reprezentanţi ai ministerelor Educaţiei, Tineretului şi Sportului, Sănătăţii şi Dezvoltării Regionale.

Pricopie a explicat că orele de sport alocate în plus claselor pregătitoare şi I-IV au fost luate din cele aflate la dispoziţia şcolii, nefiind afectate celelalte discipline. „Pe segmentul de clase V-XII, există încă elevi care fac o singură oră de sport. Aici, din toamnă, vor fi două ore de sport. Primele măsuri în privinţa măririi numărului de ore de sport vor fi puse în aplicare cu 15 septembrie”, a precizat ministrul.

Remus Pricopie a mai declarat, în acelaşi context, că obiceiul părinţilor de a-şi scuti copiii de sport ar trebui să dispară. „Nu ar mai trebui să existe situaţii în care părinţii obţin scutiri pentru ca elevii să nu facă sport. Îi vom suna pe medicii care dau scutiri. Părinţii să conştientizeze că sunt împotriva copiilor prin faptul că nu-i lasă să facă sport”, a subliniat Pricopie.

Ministrul Educaţiei a adăugat că reprezentanţii instituţiei pe care o conduce vor lucra şi în zona de prevenţie în ceea ce priveşte consumul de ţigări, băutură şi droguri în rândul elevilor.

Citeşte şi Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, vrea să introducă în şcoli teatrul şi educaţia prin film

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Pomul pe care trebuie să-l elimini din grădină în luna decembrie. Doar așa vei avea o recoltă bogată și nu îți vei atrage necazuri. Puțini gospodari cunosc acest secret al prosperității
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy