Ministrul Chiţoiu, criticat de liderii locali PNL

Liderii liberali din teritoriu l-au criticat, joi, în şedinta Biroului Permanent al partidului pe ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu. Potrivit Hotnews, liberalii i-au reproşat ministrului lipsa de comunicare în ceea ce priveste deciziile Guvernului referitoare la administraţia publică locală, în special direcţionarea banilor pentru proiectele angajate de Consiliile Judeţene.
Romania TV
07 mart. 2013, 16:39
Ministrul Chiţoiu, criticat de liderii locali PNL

„Nu există nici o comunicare, in timp ce PSD este în directă legatură cu liderii lor din administraţia locală, noi nici măcar nu putem să vă găsim la telefon” i-ar fi reprosat lui Chiţoiu liderul de la Cluj, Horia Uioreanu, potrivit surselor citate.

Liderii PNL s-au declarat nemulţumiti de faptul că nu a fost informaţi prompt de Chiţoiu de decizia Guvernului privind reducerea cu 15% a cheltuielor de personal şi servicii şi că au aflat de la colegii din PSD. Totodata, aceştia s-ar fi plâns de faptul că au facut promisiuni în campania electorală şi nu le pot onora. „Am dat Guvernul Boc jos tocmai din cauza taierilor de cheltuieli şi am promis în campania electorală proiecte. Înţeleg că în urmatoarea perioadă se vor aloca doar strict pe proiectele aflate in derulare, dar trebuie sa fim informaţi în acest sens”, i-ar fi reprosat un alt lider PNL lui Chiţoiu.

Potrivit surselor citate, în replică, ministrul Finantelor  le-ar fi spus că face tot posibilul şi saptamana viitoare vor avea ocazia să-şi spună problemele la întalnirea liderilor din teritoriu cu Guvernul, dar că trebuie să înţeleagă că nu sunt bani la buget.

O circulară trimisă de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, către Consiliile Judeţene şi primării,  prin care a cerut ca autorităţile locale să-şi plătească cu prioritate arieratele, a stârnit revoltă în rândul liderilor din teritoriu care au venit la Bucureşti să tranşeze problema cu Victor Ponta. Pedesistul Nicuşor Constantinescu, şeful CJ Constanţa, l-a pus la zid pe tânărul ministru, spunând că acesta nu le poate da ordine.

 

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Câți bani ia David Popovici pentru aurul olimpic de la Paris! Moldova i-ar fi plătit mai mult!
Capital.ro
UDREA trebuie eliberată! Anunț istoric pentru fostul ministru: Zero probe
Playtech.ro
Cine sunt românii care vor avea pensia mărită cu 700 de lei. Ce se întâmplă până pe 15 august
DailyBusiness
METEO. ANM anunță ce îi așteaptă pe români în luna august
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Eșec inexplicabil. Atentatorul la viața lui Trump, reperat cu două ore înainte de a trage
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Câți bani va primi David Popovici de la statul român pentru medalia de aur câștigată la Jocurile Olimpic
Capital.ro
S-a pus limită la banii cash. Anunț pentru cei care retrag numerar la bancomat. Banca te obligă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Momente cheie pentru sportivii români azi la Jocurile Olimpice
MediaFlux
BETTY SALAM, cum n-a fost VĂZUTĂ NICIODATĂ! EXCLUSIV PAPARAZZI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!