„Merită sau nu să sacrifici doi sau trei corupţi care obstrucţionează interesul naţional?”, s-a întrebat retoric Traian Băsescu.
„România trebuie să rezolve problema corupţiei dacă doreşte să adere în spaţiul graniţelor deschise ale Uniunii Europene. Rezolvarea acestei probleme este un test pentru clasa politică din România”, a adăugat şeful statului.
Potrivit lui Băsescu, intrarea României în spaţiul Schengen ar trebui să fie obiectiv naţional.
„Dacă intrarea în Schengen depinde de un ministru care este implicat într-un proces, sau de legea referitoare la statutul legiuitorilor, aceseta ar fi o probleme minore faţă de importanţa ca România să devină stat membru”, a spus preşedintele.
AP scrie că Băsescu este „un fost căpitan de vas care a intrat în politică după înlăturarea de la putere a defunctului lider comunist Nicolae Ceauşescu, a supravieţuit la două moţiuni de cenzură de când a venit la putere în 2004 şi a fost reales în funcţie cinci ani mai târziu”.
Aproape 7 milioane de români au votat să-l de-a jos din funcţie în iulie anul trecut pe motiv că nu a respectat Constituţia când s-a implicat în problemele guvernului, dar a supravieţuit deoarece prezenţa la vot a fost mică. Guvernul de centru-stânga care a iniţiat moţiunea de cenzură a fost criticat de UE şi Washington pentru că nu a respectat legea în dorinţa sa de a-l detrona pe preşedintele de 62 de ani, transmite Associated Press.