Autorităţile de la Bucureşti primesc un sprijin puternic din partea Ungariei: „România are toate argumentele în favoarea aderării la Schengen”

Ungaria are un interes întemeiat în menţinerea parteneriatului strategic cu România, care este esenţial pentru evitarea recesiunii, pentru securitatea energetică şi gestionarea valului migrator.
Filip Stan
15 nov. 2022, 18:59
Autorităţile de la Bucureşti primesc un sprijin puternic din partea Ungariei:

Declaraţiile îi aparţin ministrului de externe din Ungaria, Peter Szijjarto, şi au fost făcute marţi, cu ocazia unei conferinţe de presă la Budapesta, după o întrevedere cu omologul său român Bogdan Aurescu, relatează agenţia maghiară MTI.

„Există întotdeauna interese contrare, există întotdeauna elemente perturbatoare care fac zgomot pentru a părea că sunt majoritare. Dar obiectivul guvernelor celor două ţări este de a menţine parteneriatul strategic pentru că acesta este în interesul naţiunilor noastre”, a subliniat Szijjarto.

Ministrul ungar a amintit că guvernul de la Budapesta consideră minorităţile etnice ale fiecărei ţări ca fiind o resursă pentru relaţiile bilaterale. Acest lucru este demonstrat şi de faptul că sprijinul bugetar alocat minorităţii naţionale româneşti din Ungaria a crescut de şase ori din 2010 încoace, iar sprijinul acordat Bisericii Ortodoxe a crescut de şapte ori, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Peter Szijjarto a evidenţiat că parteneriatul strategic este de mare ajutor în abordarea cu succes a trei dintre cele mai importante provocări ale timpului prezent: cea economică, cea energetică şi cea a migraţiei.

„Uniunea Europeană se îndreaptă în prezent cu paşi repezi spre recesiune”, a cărei contracarare este ajutată de performanţa atingerii unui volum record de circa 10 miliarde de euro în schimburile comerciale româno-ungare anul trecut, iar anul acesta comerţul bilateral a crescut cu încă 29%, a remarcat şeful diplomaţiei ungare.

El a reamintit că România este a treia cea mai importantă piaţă de export pentru economia ungară, o piaţă pe care mai multe companii ungare importante îşi sporesc constant prezenţa, cum ar fi Mol cu 245 de benzinării, OTP cu 97 de sucursale bancare şi Richter cu peste 600 de angajaţi.

România joacă de asemenea un rol esenţial în diversificarea aprovizionării Ungariei cu gaz natural, facilitată de extinderea capacităţii de interconectare între cele două ţări de la 1,75 la 2,5 miliarde de metri cubi pe an.

Citeşte şi: Anunț despre creșterea pensiilor și ajutoare sociale, de la Guvern. Nicolae Ciucă: „Trebuie să ne asigurăm de acest lucru”

De asemenea, în curând va fi semnat un acord cvadripartit, care va permite Ungariei să importe electricitate verde din Azerbaidjan, prin Georgia şi România.

Potrivit lui Peter Szijjarto, România şi Ungaria cooperează de asemenea în gestionarea migraţiei ilegale la frontiere, iar eficacitatea autorităţilor române face posibil pentru Ungaria să se concentreze asupra frontierei sale sudice, unde autorităţile ungare au împiedicat numai anul acesta circa 250.000 de tentative de intrări ilegale.

„Aşadar, acestea sunt trei provocări foarte importante, cu care ne confruntăm astăzi: evitarea recesiunii economice, crearea securităţii energetice şi menţinerea migranţilor în afara ţării. Parteneriatul strategic cu România ne va ajuta în aceste trei chestiuni importante, prin urmare suntem clar interesaţi în menţinerea acestui parteneriat”, a rezumat Peter Szijjarto.

Dat fiind că la graniţa Ungariei cu România nu există presiune migraţionistă, toate argumentele sunt în favoarea faptului că Bucureştiul a îndeplinit condiţiile aderării la spaţiul Schengen, a apreciat ministrul ungar.

Condiţiile prealabile ale aderării României la spaţiul Schengen sunt stipulate clar în legislaţie, deci aderarea nu este o problemă politică, ci una practică, a mai menţionat el la conferinţa de presă, răspunzând întrebării unui jurnalist.

„Decizia nu trebuie adoptată pe baza unei ficţiuni ştiinţifice, ci în urma unei analize fondate pe fapte. Nu ne place să abordăm astfel de probleme pe baze ideologice şi politic”, a explicat ministrul ungar.

„Nu pot decât să sper că nu numai aderarea României la Schengen, ci toate problemele din Uniunea Europeană în general vor fi soluţionate pe baza faptelor şi a performanţei reale. Sunt naiv, desigur, pentru că, dacă ar fi fost aşa, Ungaria ar fi primit deja acces la toate fondurile europene”, a adăugat el, potrivit hirado.hu.

Răspunzând unei alte întrebări, Peter Szijjarto a menţionat că unii politicieni din UE, inclusiv şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, spun deja că sancţiunile împotriva Rusiei nu au fost menite să pună capăt războiului din Ucraina, ceea ce în opinia ministrului ungar dovedeşte că aceste măsuri nu funcţionează şi că este timpul să fie revizuite. La reuniunea de luni a Consiliului Afacerilor Externe al UE, „o parte din discuţii s-au desfăşurat într-un mod care a lăsat puţin spaţiu minţii lucide şi dezbaterii calme”, a remarcat şeful diplomaţiei ungare.

Citeşte şi: FOTO: Surpriză! Un parlamentar tocmai și-a anunțat demisia: „Călătoria mea a luat sfârșit”

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Produsele Kaufland care intră la ofertă în weekendul 22 – 24 noiembrie 2024, weekend cu alegeri în România. Mezeluri, lactate, fructe și legume sunt la prețuri mici de tot. Se vând în magazinele din toată țara
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Donald Trump poate solicita respingerea cauzei penale privind plățile confidențiale
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni