Noi detalii despre familia Furdui, rămasă fără cei șapte copii în Germania. Fiul cel mare a fugit în România

Familia Furdui care în aprilie 2021 a rămas fără cei șapte copii se confruntă cu această problemă și la un an jumate de la eveniment.
Alina Costache
17 nov. 2022, 22:15
Noi detalii despre familia Furdui, rămasă fără cei șapte copii în Germania. Fiul cel mare a fugit în România

În aprilie anul trecut, Protecția Copilului din Germania a luat în plasament cei șapte copii ai familiei Furdui. Drama acestora continuă chiar și după ce a trecut mai bine de un an de atunci. Unul dintre copii cei mari, aflați în custodia autorităților germane, a reușit să fugă în România, potrivit adevarul.ro.

Două dintre fete, Estera și Natalia, de 14 ani, respectiv 13, au fost lăsate să se întoarcă la părinți, ceilalți cinci fiind în continuare ținuți departe de familie. Lea, de doar doi ani și jumătate, se află în plasament la un asistent maternal.

Paraschiva Bloju, mătușa copiilor, spune că părinții o pot vedea pe Lea o dată la două săptămâni, iar pe băieți, Albert (10 ani) și Ruben (12 ani), care locuiesc acum într-un „sat de copii” la 100 de km de casă, pentru că fugeau acasă când ieșeau de la școală, părinții îi pot vizita o dată la trei săptămâni, pentru o perioadă de 90 de minute.

„Întâlnirile cu băieții sunt drastic supravegheate. Părinții trebuie să obțină aprobare pentru subiectele pe care vor să le discute cu băieții. Sunt interzise teme precum casa, ceilalți frați, proces, întoarcere acasă, bunici. Nu le este permis să ducă vreun obiect sau poze de acasă”, a explicat mătușa copiilor din familia Furdui.

Citește și: Cazul familiei din Danemarca. Copilului i s-a emis certificat de naştere românesc. Oficiali ai Ambasadei României l-au vizitat

Cea mai mare dintre fete, Naomi, care are 16 ani, se află într-un cămin din care a cerut de mai multe ori să plece. Fata poate merge o dată la două săptămâni acasă, în weekend. Tot în același cămin a fost și fratele ei mai mare, David, în vârstă de 17 ani, care într-o permisie de la sfârșitul lui octombrie a reușit să fugă la rudele din România.

„David și Naomi au spus în repetate rânduri că vor să se întoarcă acas, asistenții sociali și tutorii nu le-au permis să facă acest lucru și au vorbit de rău despre părinții lor. fiind cuprins de disperare în urma acestor discuții cu tutorele și alți reprezentanți ai Jugendamt, David a gândit un plan să scape și a fugit în România la rude. A considerat inadmisibil ca la 17 ani să fie ignorată dorința lui de a se întoarce acasă. Acum este fericit că poate să-și continue viața departe de Jugendamt”, a declarat Paraschiva Bloju.

Potrivit femeii, copiii ținuți departe de părinți suferă mult din cauza aceasta.

„Ei și-au exprimat în multe feluri dorința de a li se permite să se întoarcă acasă. Sunt într-o stare proastă, atât din punct de vedere psihic, cât și fizic. Lea pare deseori deprimată la întâlniri și are adesea vânătăi. Unul dintre copii a trebuit să fie tratat într-o secție de psihiatrie”, a mai spus mătușa acestora.

Citește și: ȘOCANT! O mamă din Constanța și-a legat fetița, i-a pus o pătură pe cap și voia să o arunce în fața mașinilor: „E posedată”

Ministerul Afacerilor Externe urmărește îndeaproape cazul familiei Furdui încă de la început și a confirmat fuga în România a băiatului cel mare.

„Recent, membrii familiei Furdui au anunțat autoritățile române cu privire la sosirea voluntară a unuia dintre copii, la sfârșitul lunii octombrie 2022. Din datele furnizate, părăsirea căminului unde fusese plasat de Jugendamt Heidekreis a avut loc fără acordul autorităților germane, care asigurau îngrijirea minorului. Având în vedere că la momentul ajungerii în țară, acesta era lipsit de îngrijirea părintească, autoritățile române competente au dispus, în regim de urgență, măsurile de protecție specială aplicabile în cazul oricărui alt minor, cetățean român, care, din motive neimputabile acestuia, nu se mai află sub supravegherea părinților săi”, a declarat MAE.

Ministerul asigură că sprijină demersurile familiei, „prin mijloace de intervenție posibile în baza legislației germane și a dreptului internațional în materie și având în vedere asigurarea respectării principiului interesului superior al copilului”.

De la ce a pornit drama familiei

Familia s-a mutat în 2012 din Spania în Germania, iar totul a început după ce fiul cel mare, care la acea vreme avea 16 ani, s-a plâns de relația pe care o are cu părinții, dar și de faptul că, uneori, băieții cei mici sunt agresați fizic de mama lor.

„În retrospectivă, David însuși spune că era într-o stare proastă în perioada respectivă de lockdown. Era furios și frustrat și a exagerat declarațiile făcute în fața asistentei sociale a școlii. El nu a văzut niciodată că părinții săi i-au bătut pe frații și surorile sale”, mai spune mătușa copiilor.

 

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Traian Băsescu critică ferm candidatura lui Călin Georgescu, sprijinindu-o pe Elena Lasconi
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?