Galina Zadorozhnaya, în vârstă de 36 de ani, voluntară a Centrului de Ajutor Reciproc, a murit pe loc în timpul bombardării unui convoi umanitar de către rachetele rusești. Împreună cu soțul ei, îi ajuta pe refugiați, încă de la începutul invaziei masive. Doi copii mici au rămas acum fără mama lor.
Tragedia a avut loc pe 30 septembrie, în jurul orei 7 dimineața, atunci când trupele ruse au tras cu rachete S-300 asupra unui convoi umanitar de la periferia orașului Zaporojie, situat în sud-estul Ucrainei.
32 de oameni au murit în acea dimineață cumplită, printre care și Galina. Oamenii urmau să meargă în teritoriul ocupat să-și viziteze sau să-și ia rudele, să le ducă medicamente și mâncare, potrivit Obozrevatel.
Soțul ei, Victor, spune că împreună cu Galina și prietenii lor au organizat acest Centru de ajutor.
Bărbatul a descris cum a fost dimineața zilei de 24 februarie, atunci când armata rusă a invadat Ucraina.
„Dis de dimineață, pe 24 februarie, ne-am trezit și am realizat că viața s-a schimbat. Nu înțelegeam ce se întâmplă și ce trebuie făcut. Îmi amintesc că în noaptea de 24 spre 25 februarie, eu și colegii mei eram de serviciu la secția raională de politie. În apropiere era un magazin. Apoi am vazut două mașini înmatriculate în Donețk. Oamenii au coborât, obosiți, speriați și au întrebat unde găsesc un magazin. S-a dovedit că erau din Mariupol, ei și familiile lor fugeau de ostilități. Le-am dat cafea, am vorbit și le-am spus unde să meargă. Am decis că trebuie să fac ceva organizat pentru acești refugiați. Care nu mai aveau nimic, pentru că au fugit cum au apucat: unii erau în pantaloni de trening și papuci. Nu au avut timp decât să bage copiii în mașină”, povestește Viktor, care a povestit cum a organizat Centrul de ajutor, împreună cu Galina și prietenii lor .
De asemenea, în această vară, a fost organizat un punct de ajutor în zona pieței auto de lângă autostrada Zaporojie – Orihiv, acolo unde erau înregistrați refugiații.
„Am ajuns acolo. Îmi amintesc că Galina se uita revoltată și se întreba de ce oamenii stau acolo cu zilele, în acele condiții. Găteau cum puteau, copiii se jucau în praf, dormeau în mașini. Ne-am întâlnit cu reprezentantul administrației pieței. Ni s-a dat o cameră, care trebuia aranjată. Și am organizat acolo o încăpere pentru mame și copii. Am adus jucării, un televizor și o masă de înfășat”, povestește Victor.
Galina avea grijă de femeile și copiii care fugeau din calea bombardamentelor, în timp ce Viktor stătea acasă cu cei doi fii ai lor. Apoi, tânăra se întorcea acasă, iar soțul ei pleca să ajute refugiații, în celălalt punct al centrului.
Pe 30 septembrie, Viktor a fost trezit de explozii puternice, în timp ce Galina se afla la centru. Când s-a uitat în telefon, a văzut mesajele primite de la Galina, care din păcate au fost ultimele pe care le-a primit de la ea. „Ce mai faci, ești bine? Copiii sunt treji?”. Îngrijorat, Viktor a sunat-o, dar nu i-a răspuns. La câteva minute, bărbatul a fost sunat și a primit vestea care i-a marcat viața: „Zace inconștientă pe asfalt, vino!”.
Șocat de vestea cumplită pe care a primit-o, Viktor a sărit în mașină și a gonit la centru. Era prea târziu. Galina a murit loc. Un fragment de rachetă o lovise în zona gâtului.
În aceeași zi, bărbatul le-a spus celor doi copilași că mama lui a murit: „Știam că seara vor întreba: unde este mama mea? Nu am vrut să-i mint”.
Viktor și cei doi copii se află acum în Germania, la sora și părinții lui. Bărbatul încearcă să le aline dorul fiilor săi, care acum nu mai au cui să îi spună „Mama”.