Cum sunt PROSTIŢI bărbaţii la cumpărături

Un studiu britanic a arătat ce îi "orbeşte" pe bărbaţi şi de ce sunt, astfel, femeile mai buni cumpărători decât aceştia. Totodată, a arătat ce chelneriţe au mai multe şanse să primească un bacşic mare de la bărbaţi decât altele.
Romania TV
09 mart. 2013, 13:44
Cum sunt PROSTIŢI bărbaţii la cumpărături

Bărbaţii sunt „seduşi” de etichetele roşii ale produselor comercializate în magazine şi le cumpără aproape fără discernământ, în timp ce femeile văd dincolo de strategiile de marketing, potrivit unui studiu realizat de specialişti de la Universitatea Oxford, potrivit Mediafax.

În cadrul studiului britanic publicat în Journal of Retailing au fost realizate trei experimente la care au participat aproximativ 400 de persoane, cărora le-au fost prezentate pe de o parte produse etichetate cu roşu, iar pe de alta – reclame la produse aflate la promoţie.

Potrivit cercetătorilor, femeile sunt mai buni cumpărători decât bărbaţii şi petrec mai mult timp la cumpărături, în timp ce bărbaţii sunt mai atraşi de produsele marcate cu etichete scrise cu roşu, care, de regulă, semnalează preţuri reduse. Totodată, bărbaţii sunt mai fericiţi la finalul unei sesiuni de cumpărături, deoarece consideră că au economist bani.

Astfel, bărbaţii au considerat că vor economisi mai mulţi bani dacă vor cumpăra numai produse marcate cu eticheta roşie, spunând că economiile în acest caz pot fi şi de 85%. Pentru femei, însă, diferenţele de culoare la etichete nu au avut nicio importanţă, ele cercetându-le cu atenţie. Astfel, când specialiştii le-au spus bărbaţilor că decizia lor este importantă, aceştia au privit cu atenţie etichetele şi au observat că este vorba doar de diferenţe de culoare de scriere, nu şi de preţ.

Totodată, realizatorii studiului au constatat că bărbaţii se simt mai optimişti atunci când trebuie să cumpere produse cu etichetă roşie.

Roşul îi atrage pe bărbaţi nu doar atunci când este vorba despre cumpărături. Studii anterioare au demonstrat că aceştia sunt mai atraşi de femeile care poartă roşu – de exemplu, chelneriţele îmbrăcate în roşu primesc bacşişuri mai mari decât cele care nu au îmbrăcat haine de această culoare.

Specialiştii au pus fenomenul pe seama „complexului înroşirii” (îmbujorarea – n.r.), care, la femei, este semn de fertilitate crescută.

„Bărbaţii par să răspundă la cel mai mic semn de roşu. Atunci când văd roşu, în adevăratul sens al cuvântului, adoptă brusc o atitudine pozitivă”, consideră Nancy Puccinelli, coordonatoarea cercetării.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească un turist român ajuns pe plaja din Olimp: ”Unde trăim, în Africa de Sud?”
Capital.ro
Românii cu buletin au fost avertizați. Vor ști totul despre tine. Este capcană chiar în lege
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Decizie finală! Ce se întâmplă cu taxele în 2025
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Menții răcoare în casă pe caniculă. Cum poți face economie în portofel
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la mama ei: 'N-are rost!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Atenționare pentru românii care călătoresc în Grecia. Zeci de incendii de vegetație au izbucnit în ultimele 24 de ore
Capital.ro
Dezvăluire cumplită despre Traian Băsescu. Suferința fost mare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Emisarii armean și turc s-au întâlnit la graniță pentru normalizarea relațiilor bilaterale
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind ADERAREA la SCHENGEN! AUSTRIA a ANUNȚAT!
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?