Marcel Ciolacu promite taxe mai mici pentru 5 milioane de salariaţi

Marcel Ciolacu este "ferm convins că vom găsi resursele şi de a micşora impozitarea muncii, astfel încât în zona de deductibilităţi să putem prinde şi plăţile pentru şcolarizare, creşe, spitale".
Filip Stan
22 nov. 2022, 13:01
Marcel Ciolacu promite taxe mai mici pentru 5 milioane de salariaţi

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat marţi în cadrul ceremoniei de semnare a ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a “Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii” că este ferm convins că vor găsi resursele şi de a micşora impozitarea muncii, astfel încât în zona de deductibilităţi să poată prinde şi plăţile pentru şcolarizare, creşe, spitale.

Bani de la stat pentru agricultorii ale căror culturi au fost afectate de secetă. Ce categorii de fermieri vor beneficia de ajutorul financiar

”Se pare, domnule premier, domnule vicepremier, că doamna Gabriela Firea în ultimul timp a început să ne facă programul, să ne tot cheme pe toţi trei la lansarea unor programe pe care toţi trei ni le-am asumat în programul de guvernare al coaliţiei. Mă bucur mult când urmărim acest program de guvernare şi-l îndeplinim”, a spus preşedintele PSD la Palatul Victoria.

Marcel Ciolacu a precizat că este o problemă a natalităţii, mai ales în zonele democratice, dezvoltate, în UE există o scădere drastică a natalităţii. ”Nu putem vorbi despre viitor şi despre dezvoltare sustenabilă dacă nu intervenim în zona de natalitate”, a mai arătat el.

Preşedintele PSD a precizat că prin amendamentele pe care le aduc la OUG 119, s-a decis să vină cu 0,68 lei preţ la energie, pentru toate familiile care au în întreţinere trei copii sau pentru familiile monoparentale.

Statul păteşte facturile românilor în 2023. Marius Budăi: „Acordăm 1.400 lei în două tranşe”

”Deja există o evidenţă a acestei coaliţii îndreptate către familie şi către susţinerea familiilor pentru a avea copii, indiferent că s-au schimbat priorităţile tinerilor – întâi doresc să-şi întemeieze o carieră, pe urmă doresc o familie şi cam pe ultimul plan vin să aibă copii. Sunt ferm convins că vom găsi resursele şi de a micşora impozitarea muncii, astfel încât în zona de deductibilităţi să putem prinde şi plăţile pentru şcolarizare, creşe, spitale, astfel încât să dezvoltăm această societate”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Primă „de porc” pentru bugetari şi în 2022. Câţi cârnaţi şi câte jumări poţi să iei cu bonusul de sfârşit de an

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Republica Moldova, o idee genială pentru vacanța de Paște. Ce găsești acolo te va uimi
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Nu spalati rufele la aceasta temperatura: Greseala pe care multe gospodine o fac cand folosesc masina de spalat.
MediaFlux
Lovitură finală pentru Lasconi! Răsturnare de situație înainte de alegeri
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu