Victor Ciutacu șterge pe jos cu TVR: „Mă frecam la ochi și refuzam să cred că e adevărat. Să ai în mână găina cu ouăle de aur și tu s-o bagi în cazan la ciorbă”

Victor Ciutacu a dat de pământ cu modul în care s-a organizat Televiziunea Română pentru Campionatele Mondiale de Fotbal.
Alina Costache
23 nov. 2022, 00:11
Victor Ciutacu șterge pe jos cu TVR:

„TVR a transmis în exclusivitate, dacă nu cea mai mare surpriză din istoria Campionatelor Mondiale de Fotbal, unul dintre primele trei șocuri ale istoriei celui mai iubit sport de pe Planeta Pământ. Argentina – Arabia Saudită 1-2, cu fotbaliștii arabi dând lecții de tehnică și de determinare megastarurilor multimilionare care defilează cu Messi pe emblemă, e, orice s-ar spune, cutremur fotbalistic. Nu mă apuc acum să fac considerații tactice. Are ProSport suficienți oameni care se pricep și/sau care au făcut performanță fotbalistică să-i întrebe. Despre altceva vreau să scriu…

Întrucât prima repriză mi-a scăpat, am vrut să văd, la final, reluările golurilor și ale celor mai importante momente ale istoricului meci. Am rămas siderat când am văzut că, asemeni oricărui bugetar la finele programului, comentatorul, pe care parcă-l frigea subiectul, a dat repede legătura în studio.

Citește și Victor Ciutacu, virulent după ce ICCJ a stabilit că restricțiile COVID au fost abuzive. Atac la adresa lui Arafat: „A acționat împotriva poporului / De ce mai e în funcție?” (VIDEO)

Că începeau epocalele știri de la ora 14. Încrezător și răbdător, m-am uitat. Și ce am văzut? Niște poreclite știri banale despre aproape nimic. Absolut nimic despre minunea sportivă pe care omenirea, incluzând și publicul TVR, tocmai o trăise. Mă frecam la ochi și refuzam să cred că e adevărat.

Cum a băgat TVR găina cu ouăle de aur în oala de ciorbă

Am peste un sfert de secol de presă, din care vreo 15 ani de emisiuni zilnice. Am văzut și am trăit multe rateuri, dar așa ceva nu mi-a fost dat să văd. Să ai în mână găina cu ouăle de aur și tu s-o bagi în cazan la ciorbă. Orice televiziune care are presiunea audienței și a asigurării surselor de finanțare a salariilor și a taxelor către stat ar fi făcut spectacol. TVR, care a plătit aproximativ 10.2 milioane euro pentru a transmite competiția și care a trimis în Qatar o armată de oameni, nici măcar nu s-a ostenit să mimeze că vrea să exploateze pleașca.

Știți câți oameni are TVR la știri? Vă spun eu, cam 135. În afară de cei de la sport, alți vreo 54. Ei bine, unuia nu i-a trecut prin cap să strângă doi oameni în studio și să sune doi foști mari fotbaliști sau antrenori cu experiență de Campionat Mondial și de meciuri cu Argentina. Hai să zicem Hagi și Iordănescu, doi dintre cei care au bătut în SUA, în 1994, Argentina lui Maradona. Care Maradona n-a jucat atunci, că fumase stricat de la frigider înainte de meciul cu noi, dar care și drogat era trei capete peste panoul publicitar ambulant Messi. Dar a jucat în 1990 cu România, fix la Napoli, unde era zeu. Și a fost anihilat de Rotariu. Care nu cred că nu răspunde la telefon.

Nu cred că ai nevoie de Premiul Nobel în CV ca să-ți treacă prin cap așa ceva. Îți trebuie doar un minim de profesionalism și de interes. Dar, când stai pe un buget care sare lejer suta de milioane anual, nimeni nu îți pretinde performanță și nu te poate da afară de la slujbă nici armata mercenarilor Wagner, de ce să te întrebuințezi? Jurnalismul e greu. Ca și carnea de porc…”, a transmis Victor Ciutacu într-un editorial.

Citește și Victor Ciutacu demască ipocrizia contestatarilor CM de Fotbal din Qatar: „Cei mai vehemenți sunt ăia care faceau apologia stării de urgență și a închiderii bătrânilor în case”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Traian Băsescu și alegerile din 2004. Mărturii după două decenii
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI