Cei doi militari morţi în accidentul aviatic din Bacău au fost conduşi pe ultimul drum. Ion Vasile Manolache avea 37 de ani, era căsătorit şi avea un copil de 6 ani.
Aproape 200 de oameni l-au condus pe ultimul drum pe militarul Vasile Manolache. La funeraliile din Adjud a fost prezent şi ministrul apărării Mircea Duşa.
Celălalt militar mort în accident a fost condus pe ultimul drum în Dâmboviţa.
Sute de oameni s-au adunat şi în localitatea Titu, din Dambovita pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Laurenţiu Chiru, al doilea militarul mort în tragedia aviatică din Bacău. El a fost înmormântat cu onoruri militare.
Alţi trei militari au scăpat cu viaţă după prăbuşirea elicopterului pe un câmp din Bacău.
Un elicopter militar s-a prăbuşit joi, în jurul orei 16.00, în zona barajului Bereşti – Bistriţa, în judeţul Bacău. Elicopterul efectua un zbor de exerciţiu în formaţie când s-a prăbuşit în câmp. La bordul elicopterului se aflau cinci militari de la Flotila 95 de aviaţie militară Bacău. Aparatul de zbor, un Puma Socat, aparţine Forţelor Aeriene Române
Un fotograf amator a surprins cele două elicoptere la doar câteva minute înainte ca unul din ele să se prăbuşească.
PRIMELE IMAGINI de la locul prăbuşirii elicopterului din Bacău VIDEO EXCLUSIV
Doi oameni au murit pe loc, iar alţi trei au fost grav răniţi. Cei trei au fost transportaţi cu elicopterul la Bucureşti. Unul a ajuns la spitalul Floreasca, iar celalţi doi, la Spitalul Militar.