„Această decizie vine ca urmare a solicitării membrilor PNL Piatra Neamţ. Este o decizie unanimă că e bine ca această conducere să fie întărită cu o autoritate publică”, a declarat, pentru Agerpres, deputatul Dorinel Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ.
Eugen Ţapu Nazare l-a înlocuit pe consilierul judeţean Andrei Ignat care era şi el preşedinte interimar al organizaţiei.
„Vrem ca până la finalul anului să desemnăm deja candidatul nostru pentru funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ la alegerile din 2016”, a declarat imediat după numire noul preşedinte interimar al PNL Piatra Neamţ.
Interimatul va fi asigurat pe o perioadă de maxim trei luni, timp în care vor fi organizate alegeri.