Frattini ne ia apărarea în problema Schengen: Mai multă „oboseală politică” decât criterii

Fostul ministru italian de Externe a ajuns la concluzia că românii şi bulgarii plătesc scump dorinţa de a fi primiţi în spaţiul european fără frontiere interne.
Romania TV
13 dec. 2011, 18:11
Frattini ne ia apărarea în problema Schengen: Mai multă

România şi Bulgaria, care au aderat la Uniunea Europeană în 2007, s-au străduit să îndeplinească toate criteriile pentru a trece de o altă „poartă” a familiei europene, poarta Schengen. Dar, după promisiuni şi un entuziasm ce părea, la un moment dat, justificat, au fost refuzate din cauza neîndeplinirii unor condiţii. Condiţii care, mai atent examinate, aveau prea puţine în comun cu adevăratele criterii cerute pentru accederea în acest spaţiu.Este mesajul lui Franco Frattini transmis de Agenţia Nova, citată de Agerpres.

Franco Frattini s-a dezlănţuit acum şi a pus degetul pe rană. ”Am răspuns, în cadrul UE, de extinderea spaţiului Schengen la noile state membre, iar normele pe care le-am stabilit în 2007, au fost foarte precise şi foarte transparente (…) Sofia şi Bucureştiul au îndeplinit criteriile tehnice necesare pentru a adera” la Schengen, a declarat Frattini, prin telefon, pentru Agenţia Nova, citată de Agerpres.

În opinia lui Frattini, însuşi conceptul de liberă circulaţie a cetăţenilor este pus la îndoială.

Acest lucru ar fi o greşeală foarte mare. A restricţiona acea libertate majoră care este libera circulaţie în spaţiul european ar fi un pas înapoi căruia Italia ar trebui să i se opună cu toată puterea„, a spus Frattini, estimând că „fluxurile de lucrători ilegali şi de romi care comit uneori infracţiuni” sunt proporţional minime „în comparaţie cu masa foarte mare a populaţiei române şi bulgare care, cu siguranţă, este alcătuită din persoane care se simt şi sunt cetăţeni europeni„. Este  „absurd” ca bulgarii şi românii să nu se poată bucura de libertatea de circulaţie, „mai ales după ce criteriile tehnice au fost îndeplinite” de aceste ţări, a mai spus fostul şef al diplomaţiei italiene.

Frattini a apreciat că Balcanii sunt o regiune „absolut strategică pentru Europa” şi ar fi ”miop” şi ”periculos” să te opui extinderii UE către ţările din regiune. ”Există o oboseală generală care ţine de percepţia că regulile UE întâmpină dificultăţi în a fi împărtăşite de actualii membri şi prin urmare extinderi ulterioare ar putea duce la alte poziţii diferite. Acest sentiment de oboseală este foarte periculos”, a subliniat Frattini, care crede că Europa trece printr-o criză gravă, nu numai economică, ci şi politică.

Frattini crede că numai UE poate acţiona ca atracţie pentru ”a adormi ispitele naţionalismului în Balcani„. „Mai multă stabilitate şi mai multă Europa în Balcani echivalează cu mai multă stabilitate şi siguranţă pentru întreaga Uniune Europeană. Nu facem o favoare Balcanilor prin deschiderea uşilor noastre, ne facem o favoare şi nouă înşine„, a adăugat el.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI