Constantin Niţă, fostul ministru al Energiei, se întoarce în penitenciar. Mai are de executat trei ani şi jumătate

Constantin Niţă, fostul ministru al Energiei, se întoarce în penitenciar, unde are de executat un rest de pedeapsă de trei ani şi jumătate închisoare pentru trafic de influenţă, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Filip Stan
25 nov. 2022, 16:07
Constantin Niţă, fostul ministru al Energiei, se întoarce în penitenciar. Mai are de executat trei ani şi jumătate
Constantin Niţă, fostul ministru al Energiei, se întoarce în penitenciar. Mai are de executat trei ani şi jumătate

Constantin Niţă, fostul ministru al Energiei, se întoarce în penitenciar. Constantin Niţă a fost condamnat, în mai 2017,  în primă instanţă, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la patru ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Sentinţa a fost menţinută la apel în iunie 2018, iar Constantin Niţă a fost dus la penitenciar, unde a executat şase luni, fiind eliberat în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a dispus rejudecarea unor dosare de corupţie, pe motiv de nelegalitate a compunerii completurilor de la instanţa supremă. După ce a fost eliberat în baza deciziilor Curţii Constituţionale alături de alţi oameni importanţi acuzaţi de corupţie, Constantin Niţă a introdus o cale extraordinară de atac – contestaţia în anulare, obţinând rejudecarea apelului.

Citeşte şi: Elena Udrea rămâne cu condamnarea de șase ani de închisoare. ÎCCJ i-a respins ultima cale de atac împotriva condamnării din dosarul „Gala Bute”

Vineri, 25 noiembrie, un complet de cinci judecători de la instanţa supremă i-a admis apelul lui Constantin Niţă doar cu privire la confiscarea unor sume de bani şi interzicerea exercitării unor drepturi civile, însă a păstrat condamnarea de patru ani, din care a fost scăzută perioada de şase luni deja executată.

Citeşte şi: Ce poreclă ruşinoasă avea Cristi Borcea în închisoare. A stârnit amuzamentul internauţilor: „Aşa îi spuneam bărbatului feroce al României”

Admite apelul formulat de inculpatul Niţă Constantin împotriva sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. 2312/1/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând: Înlătură din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.g, k din Codul penal. Înlătură dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumei de 30.000 euro. Menţine măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din data de 09.06.2016 a DNA, până la concurenţa sumei de 303.118 lei. Înlătură dispoziţia privind plata cheltuielilor judiciare din cauţiunea în valoare de 150.000 lei, instituită prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din 04.05.2016, cât şi dispoziţia privind restituirea sumei de 132.000 lei din cuantumul cauţiunii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Niţă Constantin perioada executată de la data de 28 iunie 2018 la 19 decembrie 2018. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de DNA împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă”, se arată în decizia ICCJ.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Mari greșeli făcute de șoferi. Se încurcă în sensul giratoriu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație