Curtea Constituţională discută miercuri constituţionalitatea Legii privind câinii comunitari

Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier.
Romania TV
13 dec. 2011, 18:49
Curtea Constituţională discută miercuri constituţionalitatea Legii privind câinii comunitari

Organizaţiile de protecţie a animalelor au anunţat, marţi, că au depus la Curtea Constituţională şi la Preşedinţie semnăturile strânse împotriva eutanasierii câinilor comunitari, iar miercuri organizează un miting de protest la Palatul Parlamentului, unde este sediul CC, potrivit Mediafax.

Sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân a fost făcută în 25 noiembrie, de către 70 de deputaţi PSD şi 54 de deputaţi PNL. Potrivit sesizării, prevederile Legii de modificare şi completare a OUG 155/2001 încalcă articolul 61 alineatul 2 din Constituţie, întrucât forma în care a fost adoptată în 22 noiembrie de Camera Deputaţilor diferă fundamental de proiectul aprobat la Senat.

Totodată, legea încalcă articolul 115 alineatul 4 din Constituţie, întrucât aceasta este o propunere de completare şi de modificare a unei OUG şi nu are la bază o lege specială de abilitare, astfel că nu este un caz excepţional care ar impune intervenţia Guvernului în adoptarea unei măsuri urgente.

„Gestionarea câinilor fără stăpân nu este o situaţie excepţională, care să necesite măsuri în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Fără a o desconsidera, problema câinilor fără stăpân poate fi gestionată şi rezolvată prin măsuri eficiente de către serviciile comunitare, politici publice coerente şi alocarea unor resurse adecvate”, se arată în sesizarea deputaţilor PSD şi PNL trimisă Curţii Constituţionale.

În opinia deputaţilor PSD şi PNL, legea încalcă şi articolul 148 alineatul 2, raportat la articolul 11 alineatul 1 din Constituţie.

Problema eutanasierii şi a condiţiilor în care este dispusă aceasta este principala problemă a legii, consideră semnatarii sesizării.

„Eutanasierea este o măsură extremă, care contravine prevederilor referitoare la drepturile animalelor recunoscute de instrumente internaţionale, reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Legea de gestionare prevede soluţia eutanasierii, care se poate aplica curent, în masă, animalelor fără stăpân, deşi ar fi trebuit să fie aplicată numai în anumite condiţii limitate şi stricte, cu caracter excepţional”, potrivit sesizării.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 22 noiembrie, Legea privind câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea realiza după ce autorităţile locale vor consulta populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier şi că toţi câinii vor fi „cipaţi”.

Consiliile locale vor avea obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân şi vor trebui să amenajeze şi să suplimenteze din fonduri proprii în funcţie de necesităţi adăposturile publice pentru câini.

Câinii vor fi ţinuţi în adăposturile înfiinţate de consilii timp de 30 de zile, cu excepţia celor revendicaţi de proprietari. În situaţia în care după expirarea termenului de cazare câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau se poate găsi o soluţie combinată, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv ale CGMB, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective, se precizează în actul normativ.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, critică alianța cu PSD după rezultate modeste la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”