Avocatul Sebastian Felecanu, acuzat că și-a ucis soția însăricnată, aruncând-o de la etaj și-a refăcut viața. Bărbatul se află în arest din această vară, însă în toamna acestui an a fost trimis în judecată pentru omor.
În anul 2021, Sebastian Feleceanu și-a ucis cu bestialitate iubita care era însărcinată în șase luni. Aceasta lucra chiar la biroul acestuia ca avocat stagiar. Conform procurorilor, aceasta a fost sugrumată și mai apoi aruncată pe fereastră, în ciuda faptului că aceasta l-a implorat să nu o facă.
”Martorii care locuiesc în apartamentele situate dedesubt ori lateral faţă de apartamentul în care a avut loc conflictul, într-un bloc turn din zona Târgu Cucu, au declarat că în apartamentul lui Felecanu Sebastian a avut loc un conflict. O femeie a ţipat de mai multe ori „de disperare, ca şi cum se temea de ceea ce voia să-i facă bărbatul”, a strigat de mai multe ori „Nu! Nu! Nu!, ca şi cum nu voia ceva, iar la sfârşit s-a auzit un ţipăt, Aaaa şi o bufnitură”, e precizat în actele de urmărire penală conform fanatik.
Mai mult, se precizează că acesta era un mare consumator de alcool.
”De altfel, consumul de alcool pare să fie cel care este declanşator pentru manifestările agresive verbal şi fizic ale inculpatului”, se arată în încuviinţarea arestării pronunţată în dosar de magistraţii Curţii de Apel Iaşi, potrivit surselor din anchetă.
Avocatul se pare că nu a fost prea afectat de cele săvărșite, așa că a hotărât să își refacă viața, cu Luana elena bulgariu, o studentă în vârstă de 30 de ani din Vaslui. Fata e studentță a Facultății de Drept din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din 2019, conform sursei menționate anterior.
Fericitul eveniment dintre cei doi ar fi avut loc chiar în penitenciarul locul unde se află bărbatul imediat după ce a fost trimis în judecată pentru omor.