Atentat sângeros, un ministru printre răniţi: Cel puţin 10 morţi la un prim bilanţ, a fost carnagiu

Cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce atacatori înarmaţi au luat cu asalt un hotel din apropierea palatului prezidenţial din capitala Somaliei, Mogadiscio, potrivit poliţiei, informează luni DPA.
Filip Stan
28 nov. 2022, 17:10
Atentat sângeros, un ministru printre răniţi: Cel puţin 10 morţi la un prim bilanţ, a fost carnagiu

Atentat în Somalia. Printre victime se numără şi două persoane cu dublă cetăţenie somalezo-britanică, a declarat Mohamed Dahir de la poliţia somaleză. Hotelul, popular printre politicieni, era încă sub asediu duminică noapte.

Imaginea frontului din sudul şi estul Ucrainei: tranşeele celor două tabere sunt inundate, soldaţii trăiesc în condiţii ca în Primul Război Mondial VIDEO
Ministrul somalez al securităţii interne Ahmed Mohamed Doodishe a fost rănit în atentat, a precizat poliţia. Miliţia teroristă al-Shabaab a anunţat la postul ei de radio că lupte aveau loc în interiorul hotelului. Atacul de la Mogadiscio a avut loc la două zile după o operaţiune la scară largă desfăşurată de armata somaleză în centrul ţării în care cel puţin 100 de combatanţi al-Shabaab, inclusiv 10 lideri de miliţie, au fost ucişi, potrivit forţelor armate.

Imaginea frontului din sudul şi estul Ucrainei: tranşeele celor două tabere sunt inundate, soldaţii trăiesc în condiţii ca în Primul Război Mondial VIDEO
Somalia este sfâşiată de război de zeci de ani, în mare parte datorită prezenţei al-Shabaab. În ultimele luni, guvernul a trecut la o acţiune armată împotriva grupării teroriste, care controlează o mare parte din centrul şi sudul ţării.

Armata somaleză, cu sprijinul clanurilor armate şi al civililor, a reuşit recent să obţină câştiguri teritoriale majore împotriva al-Shabaab.

Spynews
Bacalaureat 2024. Subiectele la proba la alegere a profilului. Ce exerciții au avut de rezolvat candidații
Bzi.ro
Lovitură dată de ProTV! Gina Pistol va prezenta MasterChef!
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoralul românesc pe care e bine s-o eviți. Mirosul e greu de suportat, îți strici vacanța dacă mergi aici
Capital.ro
Statul VREA BANI de la români. Decizia luată azi, 4 iulie: Clopoţelul va suna pentru fiecare român
Playtech.ro
Loredana Groza s-a făcut de RÂS! Imaginile ȘOC pe care le vrea ȘTERSE urgent
DailyBusiness
Două zile libere în plus pentru români! Care sunt condițiile pentru a le primi
Adevarul
Cum era să fie dat jos Ceaușescu cu cinci ani înainte de Revoluție. Complotul secret la care a participat și Ion Iliescu
Spynews
Star Matinal. Bianca Drăgușanu, probleme la întoarcerea din vacanță! Prin ce experiență a fost nevoită să treacă vedeta: „A fost o peripeție” / VIDEO
Spynews
Cine este Mahmut Orhan. Povestea celebrului DJ turc
Evz.ro
Oamenii, înlocuiți de inteligența artificială. O firmă din Canada este condusă de un manager AI
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din rochie! Mădălina Ghenea, GAFĂ de INFARCT în dormitor, a arătat TOT
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
wowbiz.ro
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Cancan.ro
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Playsport.ro
Andreea Mantea n-a mai ascuns NIMIC! Imaginile astea ar trebui interzise! Cum s-a lăsat pozată pe plajă
kanald.ro
Invazie de alge la malul Mării Negre! În ce zonă a litoralului se manifestă acest fenomen și cum îl resimt turiștii
Capital.ro
Cod Rutier 2024. Se suspendă automat permisul 30 zile. ORICINE poate reclama șoferii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de tras palme între femei!
stirilekanald.ro
Medicul acuzat că a amenințat un șofer, în trafic, face primele declarații. "M-am simțit amenințat. Regret enorm" Cum s-a petrecut, de fapt, incidentul
substantial.ro
MONITORIZAREA TENSIUNII ARTERIALE: METODE EFICIENTE ȘI RECOMANDĂRI DE SPECIALITATE
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al României! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!