Indemnizaţiile pentru mamele cu mulţi copii cresc cu 50%. Suma încasată poate ajunge la 12.750 lei

Mamele primesc în prezent, începând cu al doilea copil, doar contravaloarea indemnizației minime, adică 1.314 lei.
Filip Stan
29 nov. 2022, 17:24
Indemnizaţiile pentru mamele cu mulţi copii cresc cu 50%. Suma încasată poate ajunge la 12.750 lei

Indemnizaţiile pentru mame s-ar putea majora, potrivit unui proiect al Gabrielei Firea. „Am propus și s-a aprobat majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți, cu sprijinul miniștrilor Muncii și Finanțelor cărora le mulțumesc. Reparăm, astfel, o nedreptate care se face de ani de zile acestor părinți.

În ședința de astăzi a Guvernului, a fost adoptată această modificare legislativă care le va permite mamelor de gemeni, tripleți sau multipleți să primească, începând cu al doilea bebeluș, 50% în plus la indemnizația de creștere a copilului. Aceeași măsură se va aplica și pentru mamele cu sarcini suprapuse, adică în cazul acelor mame care nasc din nou în perioada concediului de îngrijire a copilului.
Am propus modificarea OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor și mă bucur că am primit sprijinul colegilor mei Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale și Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, care ne-a alocat bugetul necesar. Mulțumesc Elenei Tudor, președinta ANPDCA, și colegilor din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție”, a anunţat Gabriela Firea pe Facebook.

Guvernul vrea ca veniturile realizate în străinătate să fie luate în calculul indemnizației pentru creșterea copilului. Modificarea s-ar aplica din 1 ianuarie 2023

„Mamele primesc, începând cu al doilea copil, doar contravaloarea indemnizației minime, adică 1.314 lei. O nedreptate, în special în cazul femeilor care, până să devină mame, au fost active pe piața muncii și au avut salarii substanțiale, pentru care au plătit contribuții sociale pe măsură.
De acum, suma crește pentru unele mame! În cazul doamnelor care au indemnizația de 2.628 lei, nu apare nici o modificare, ci doar la indemnizațiile peste această sumă. De exemplu, mama unor tripleți, care are valoarea indemnizației de 3.000 de lei, va primi pentru fiecare copil, începând cu al doilea, încă 1.500 lei, astfel încât va încasa lunar 6.000 lei”, a mai spus Gabriela Firea.

„Suma maximă prevăzută de lege pentru această indemnizație rămâne 8.500 lei. Astfel, mama unor gemeni, care are acum o indemnizație de 8.500 lei, va primi 4.250 lei în plus pentru al doilea copil, nu doar 1.314 lei cât încasa până acum. Astfel, suma totală încasată va ajunge la 12.750 lei.

Ministrul Muncii a explicat în premieră, la RTV, punct cu punct, cât de mult cresc pensiile, din 2023. Salariul minim, alocațiile, indemnizațiile pentru veterani, văduve și persoanele cu handicap vor fi majorate | EXCLUSIV (VIDEO)

Statul va plăti în plus aproape 28 de milioane de lei în fiecare an, iar măsura va ajunge la familiile în care cresc acum aproape 4.700 de copii.
Era, fără îndoială, nevoie urgentă de aceste corecții. E o adevărată gură de oxigen pentru orice familie în care cresc doi sau mai mulți bebeluși în același timp și unde toate cheltuielile sunt duble, triple etc. Mă bucur că acest model urmat și de alte state europene, de exemplu Austria, se va aplica și în România”, a mai spus Gabriela Firea.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”