Singur acasă revine în grila Pro TV din decembrie. După o pauză de un an, filmele din seria Singur acasă vor fi difuzate de Pro TV înainte de Crăciun.
Citeşte şi: Cum arată acum actorii din „Singur acasă”. Mama lui Kevin are 67 de ani
Prima parte din seria „Singur acasă” va putea fi urmărită pe 17 decembrie, de la ora 20:00. Partea a doua va fi difuzată pe 24 decembrie, tot de la ora 20:00.
Celebra peliculă îi ține pe români lipiți de televizoare și face audiențe uriașe pentru televiziunile care o transmit, chiar dacă este difuzată în fiecare an.
Niciun decembrie fără celebra comedia „Singur acasă/Home Alone“, indiferent de postul la care este difuzat. Îndrăgitul personaj Kevin McCallister, interpretat de Macaulay Culkin, va putea fi urmărit anul acesta din nou la Pro TV, după ce în 2021 Antena 1 a achiziționat drepturile de difuzare.
Spre deosebire de anii trecuți, cea mai iubită comedie de Crăciun nu va mai fi difuzată la începutul lui decembrie, ci după jumătatea lunii. În decembrie 2021, când televiziunea Antena 1 a difuzat cele două pelicule, a condus în topul audiențelor, depășind postul Pro TV, în serile respective. Doar un meci al Naţionalei sau un episod bun din „Las Fierbinţi“ poate rivaliza cu tradiţionalul „Singur acasă“ difuzat în preajma sărbătorilor de iarnă.
Până în 2020, filmul care uneşte generaţiile de pretutindeni a fost difuzat 15 ani la rând la Pro TV şi a ţinut milioane de oameni în faţa televizoarelor, fiind lider incontestabil de audienţă.
În anul 2020, mai mult de 2,5 milioane de telespectatori din întreaga ţară au urmărit aventurile lui Kevin, iar în minutul de maximă audienţă aproximativ 3,1 milioane de români se uitau la filmul „Singur acasă1/ Home Alone 1“.
În anul 2019, peste 2,2 milioane de români s-au uitat pe Pro TV, care difuza „Singur acasă 1/ Home Alone 1“.