Chiriile la apartamentele din Capitală au CRESCUT cu până la 2% în februarie

Chiriile la apartamentele din Bucureşti au crescut cu până 2% în luna februarie, trendul ascendent fiind înregistrat la aproape toate categoriile, respectiv locuinţe cu una, două şi trei camere, situaţie care nu s-a mai repetat din 2008.
Roxana Gagiu
12 mart. 2013, 09:28
Chiriile la apartamentele din Capitală au CRESCUT cu până la 2% în februarie

Pentru o garsonieră, proprietarii au solicitat în februarie o chirie medie de 227 euro pentru Bucureşti, în creştere cu 1% faţă de ianuarie 2013. Raportat la un interval de 12 luni, chiria medie s-a depreciat uşor însă, de la 230 euro, potrivit anunturiparticulari.ro.

Pe segmentul apartamentelor de două camere, statisticile au înregistrat în februarie a două lună consecutivă de creştere a chiriei. Chiria medie a ajuns în prezent la 325 euro, cu 1% mai mare comparativ cu luna ianuarie 2013. În cazul apartamentelor de două camere, se remarcă creşteri în aceleaşi marje inclusiv pe un interval de 12 luni, chiria medie solicitată în februarie 2012 fiind de 322 euro.

Unităţile de trei camere au înregistrat cea mai mare creştere de la o lună la alta. Dacă în ianuarie 2013, proprietarii solicitau o chirie medie de 439 euro, în februarie, nivelul a crescut cu 2%, până aproape de 450 euro. În comparaţie cu luna februarie a anului trecut, chiriile au scăzut uşor, cu aproximativ 1%.

Singurele tipuri de apartamente care au suportat scăderi ale chiriei au fost cele de patru camere. Proprietarii au solicitat în februarie o chirie medie de 642 euro, în scădere cu 5% pe un interval de 30 de zile. Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, deprecierea nu mai este atât de accentuată, în februarie 2012, chiria medie cerută de proprietari fiind de aproximativ 655 euro.

  • Zonele cu cele mai mici şi cu cele mai mari chirii

Piaţa închirierilor rezidenţiale din Bucureşti, deşi dominată în ultimele luni de o tendinţă de stabilizare, are poli proprii în ceea ce priveşte zonele cu cele mai mici şi cu cele mai mari chirii. Dacă Ferentari este cartierul în care un chiriaş plăteşte, în medie, cea mai scăzută chirie din Capitală, zona Dorobanţi se înscrie printre primele într-un top al celor mai ridicate chirii. Conform calculelor anunţuriparticulari.ro, citat de Mediafax, chiria în cel mai scump cartier bucureştean ajunge să fie şi cu peste 60% mai mare decât chiria din cea mai ieftină zonă pe segmentul apartamentelor de două camere.

Raportând chiria medie din Ferentari la media întregii Capitale însă, se observă că persoanele interesate de închirierea unui apartament în această zonă pot plăti o chirie cu 30% mai mică la garsoniere şi apartamente de 3 camere şi până la 48% sub nivelul mediu al oraşului pe segmentul unităţilor de două camere. Proprietarii de garsoniere din această zonă solicită în prezent o chirie medie de 161 euro pe lună. Pentru doar 8 euro în plus, cei interesaţi pot închiria un apartament cu două camere, în timp ce preţul de strigare la chiria pentru o unitate de trei camere ajunge la 328 euro.

Zona Dorobanţi, pe de altă parte, se situează în ceea ce priveşte chiriile cu 30-35% peste media Bucureştiului pe segmentul garsonierelor şi al apartamentelor de două camere. Chiria medie solicitată de proprietari pentru o garsonieră în Dorobanţi atinge 294 euro, ajungând în cazul apartamentelor de două camere până la 440 euro. Pentru o unitate de trei camere aflată într-un bloc din această zonă, chiriile se învârt în jurul sumei de 765 euro.

Proprietarii de apartamente au scos în februarie la închiriat 2.090 de unităţi, o ofertă apropiată de nivelul lunii ianuarie a acestui an, când pe piaţă erau propuse spre închiriere puţin peste 2.130 de unităţi. Portofoliul de locuinţe de închiriat este însă net superior raportat la un interval de 12 luni, în februarie 2012 fiind scoase la închiriere 1.620 de unităţi, cu 30% mai puţine decât în prezent.

Apartamentele de două camere nou intrate pe piaţa închirierilor în februarie au trecut de 910 de unităţi, în creştere cu 35% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Garsonierele ocupă locul secund în topul numărului de oferte. În luna recent încheiată, 748 de astfel de unităţi au apărut pentru prima oară pe piaţă, în creştere cu 30% raportat la un interval de 12 luni.

Cei interesaţi de închirierea unui apartament de trei camere au avut la dispoziţie în februarie 342 de unităţi scoase pe piaţă de proprietari, în timp ce 88 de apartamente cu patru camere au completat oferta de închiriere apărută pe piaţă în luna februarie.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Schimbare de ultimă oră pentru toți pensionarii. Anunțul a venit chiar acum, se dă totul peste cap
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster