Un alt mare actor al României a părăsit scena. Veste tristă pentru fanii lui Florin Zamfirescu

Florin Zamfirescu s-a retras de pe scenă. Actorul spune cu umor că a decis să se pensioneze. Mărturisește că a renunțat la vicii din cauza problemelor de sănătate și că tot ce își dorește este să se odihnească și să petreacă timp alături de familie.
Alina Costache
02 dec. 2022, 17:32
Un alt mare actor al României a părăsit scena. Veste tristă pentru fanii lui Florin Zamfirescu

Florin Zamfirescu, acum în vârstă de 70 de ani, spune că și-a dorit de mic să urce pe scenă, iar mama sa a fost cea l-a încurajat să își urmeze pasiunea. „Recitam poezii încă de la cinci ani. Teatru nu aveam cum să fac de atunci. În provincie nu puteam fi copil de radio. Actor am vrut să fiu dintotdeauna. Am jucat și teatru în liceu, chiar și înainte.

Florin Zamfirescu, la un pas de moarte. Dezvăluirile actorului: „Am auzit o bufnitură în spate”

Mama a vrut să fie actriță, dar părinții ei nu au lăsat-o să meargă la școală mai mult de șapte clase, așa că a rămas casnică. Tata era învățător. Mama a jucat teatru la amatori, la cămine culturale. De când m-a născut, m-a îndoctrinat cu poezia. La trei ani știam Regina ostrogoților“, povestește Florin Zamfirescu.

A avut o carieră impresionantă, iar ultimele decenii și le-a petrecut pe scenă. Este cunoscut și pentru roluri din televiziune. L-a interpretat pe Gigi Dumbravă în telenovela Inimă de Țigan. Recent s-a retras din viața publică, dar spune că nu regretă. Cei doi copii ai săi duc mai departe tradiția.

Bolile de care suferă Florin Zamfirescu. Celebrul actor a fost nevoit să renunțe la două mari plăceri

„Nu-mi mai e dor de nimic, pentru că m-am retras. Am doi copii care mă onorează și-mi duc numele mai departe, Vlad Zamfirescu și Ștefana Samfira. Niciodată nu i-am îndrumat să facă teatru, chiar le-am zis că nu au originalitate, că-s lipsiți de imaginație, că au făcut ceea ce au văzut în casă. Dacă eram la fel, mă făceam învățător ca tata sau popă, ca-n familie”, a adăugat actorul.

Florin Zamfirescu s-a confruntat în ultimii ani cu multe probleme de sănătate. A suferit și un infarct. „Am grijă de sănătatea mea. Nu mai fumez de vreo cinci ani, fumam câte două pachete pe zi. Cu alcoolul nu m-a văzut nimeni amețit, dar acasă, seara, mai beam trei beri sau mai beam țuică. Acum, nu. Poate doar un păhărel. Iau foarte multe pastile date de doctoriță. Eu nici nu știu ce am, ea mi le dă. Am colesterol, probleme cu inima, diabet. Am de toate, dar mă mențin”, a mai spus Florin Zamfirescu, pentru impact.ro.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
Playtech.ro
Când încep Deniile din Săptămâna Mare 2025? Semnificație și calendarul slujbelor
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Un nou val de frig, cu brumă şi îngheţ. Cod galben şi portocaliu în toată România
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Data la care intră bursele elevilor în luna aprilie 2025. Banii vor fi virați mai devreme
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Pensiile, afectate de deciziile lui Trump. Ce categorie de români pierde bani deja
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu