Dana Budeanu a criticat vehement ultima iniţiativă a lui Alexandru Rafila, care propus introducerea unei noi taxe pentru pacienții asigurați în sistemul de sănătate, respectiv coplata pentru cei care doresc să primească servicii medicale ambulatorii de la un anumit medic.
„Stați un pic, ce mi-a explicat domnul Rafila? OK, nu este votată, este în dezbatere publică, dar care este ideea, că nu înțeleg care este ideea. Deci eu sunt un pacient din Ploiești și mă duc la București și vreau să mă opereze domnu Beuran. Și care ideea? Eu plătesc unde? Eu plătesc, că vreau să mă opereze domnul Beuran.
Păi dacă vreau să mă opereze domnul Beuran, mă duc la spital privat și plătesc la spitalul privat, nu? Că oricum eu nu pot să am această opțiune. Adică totul este un talmeș-balmeș. Domnule Rafila, eu n-am nicio problemă cu dumneavoastră. Eu m-am săturat.
Eu în momentul în care m-am săturat definitiv de bătaia de joc la adresa oamenilor, am început să am această atitudine așa cum o am eu, prin ce scriu, prin ce spun față de dumneavoastră.
Dumneavoastră un an de zile nu ați făcut nimic! Acum a apărut această tâmpenie. Haideți să începem să rezolvăm problemele principale din spitalele din România, care sunt: accesul în spital și mâncare.
Că dacă eu am acces în spital ca pacient, și limitat, firește, două ore pe zi o oră pe zi cât e ca aparținător, mă relaxez, mă duc și eu la un consult, nu stau într-o cameră în care sunt minus 10 grade așteptând 8 ore un test, cum se întâmplă astăzi.
Am prezentat și azi voi prezenta în fiecare zi în toată țara, în continuare, contrar ordinului, dacă el există, al dumneavoastră, care ați spus să nu se mai testeze și pare-se că nu știu dacă a ieșit ordinul cu accesul în spital. Nu să întâmplă.
Ori nu respectă nimeni ce spuneți dumneavoastră și e la fel de grav. Ori n-ați făcut nimic oficial din asta, ori nici astăzi nu aveți un șef al Corpului de Control care să plece în țară, n-aveți? Da?
Deci este ministerul nimănui! Ce ați făcut concret pentru oamenii? Lăsați-ne cu coplățile și cu programul de sănătate pe 30-100 dă ani! Oamenii mor în fiecare zi de foame, frig, dezastru.
Nu pot. Pentru mine ăsta este un subiect. Eu primesc în fiecare zi niște orori. Eu aș înnebuni. Nu știu cum rezistă oamenii, rudele, familiile.
Domnul Rafila și dumneavoastră ați ieșit cu coplata asta? Ce mai este? Și operația asta? Ce-i asta? Noi suntem în situația în care eu trebuie să vin de la Iași și să dau 100 de lei să mă opereze, nu știu cine? Vin cu un copil în ultimul hal să mă opereze nu știu cine de la Grigore Alexandrescu? Păi eu în situaţia asta sunt!?
Păi cum adică după program medicii să preia pacienții care plătesc după program? Care după program? Păi fugi la spitalul privat! Păi eu sunt doctorul am plecat.
Facem un cabinet mic în spital. Și eu sunt ăla după program care iau 100 de lei ca să consult pe nu știu care a venit de la Iași. Nu domne! Eu mă duc direct, frumos la un spital privat. Am plătit 250 de lei și mă vede domnul X la spitalul privat!
Chiar așa vă bate joc? Adică vorbim vorbe și ne place, ne coafăm și venim la televizor și, ce mișto suntem noi, nu suntem. Este un dezastru, un colaps național în sănătate. Nu se poate așa ceva. V-am invitat să vă duceți, să mergeți. Nu mergeți. De ce?”, a spus Dana Budeanu, la Antena 3.