Disputa teritorială asupra insulelor, despre care Rusia spune că îi aparţin şi pe care Japonia le numeşte „teritoriile sale nordice”, a împiedicat Tokyo şi Moscova să ajungă la un tratat de pace care să pună capăt oficial ostilităţilor celui de-al doilea război mondial.
Sistemele Bastion, dotate cu rachete cu o rază de până la 500 kilometri, au fost desfăşurate pe insula Paramuşir, a precizat ministerul rus.
„Militarii din Flota Pacificului vor monitoriza nonstop zona adiacentă”, se arată într-un comunicat de luni al ministerului.
Potrivit acestuia, pe insulă a fost instalată o tabără militară cu toate facilităţile necesare pentru a funcţiona pe tot parcursul anului.
Desfăşurarea are loc la un an după ce Rusia a instalat sistemele Bastion pe insula Matua din zona centrală a Kurilelor, se mai menţionează în comunicat.
Şeful secretariatului guvernamental nipon, Hirokazu Matsuno, a asigurat la o conferinţă de presă marţi că guvernul japonez va monitoriza îndeaproape activitatea militară rusă, notând că aceasta s-a intensificat în regiunile din Extremul Orient, în paralel cu invazia rusă din Ucraina, pe care Rusia o denumeşte „operaţiune specială”.