Vasile Astărăstoae, seful Colegiului Medicilor, suspectat de abuz în serviciu

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, în vizorul ANI. Agenţia Naţională de Integritate îl suspectează pe Vasile Astărăstoae de abuz în serviciu contra intereselor publice. De asemenea, există suspiciuni că Astărăstoae s-ar fi aflat în conflict de interese.
Romania TV
14 dec. 2011, 07:08
Vasile Astărăstoae, seful Colegiului Medicilor, suspectat de abuz în serviciu

Agenţia Naţională Anticorupţie a constatat că Vasile Astărăstoae a semnat 10 contracte de prestări servicii în mai multe programe europene. Beneficiul, care depăşeşte 200.000 de lei, a fost obţinut de fiica sa. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi şi preşedintele Colegiului Medicilor din România este suspectat de abuz în serviciu.

Vasile Astărăstoae afirmă, prin intermediul unui comunicat, că miercuri dimineaţă a luat la cunoştiinţă că ANI „a transmis către presă un comunicat prin care, într-un limbaj insinuant, ambiguu, dar protectiv pentru agenţie”, este acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu, informează Mediafax.

„Prin acest comunicat, ANI şi-a încălcat propria legislaţie de funcţionare. Mai mult, a încălcat dreptul la apărare deoarece nu mi-a permis să îmi expun punctul de vedere şi să depun probe, conform procedurii. Potrivit legii 176, art 21, este obligatoriu ca cel care este evaluat de ANI să îşi exprime punctul de vedere, verbal sau în scris, într-un interval de 15 zile din momentul comunicării suspiciunilor. În cazul meu, acest interval de timp expiră în 17 decembrie 2011 şi, în consecinţă, termenul nu a fost epuizat”, se arată în comunicatul semnat de Vasile Astărăstoae.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alimentul care te încălzește iarna. Protejează organismul de frig și are grijă de sistemul tău imunitar
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Demers umanitar: Zeci de medici donează sânge la campania organizată de Digi24
MediaFlux
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?