Cristina Kirchner, fosta preşedintă a Argentinei, condamnată la şase ani de închisoare

Vicepreşedinta Argentinei, Cristina Kirchner, a fost condamnată marţi la şase ani de închisoare, de care o protejează, însă, imunitatea parlamentară, şi ineligibilitate pe viaţă, într-un proces pentru fraudă şi corupţie în timpul preşedinţiei sale, verdict pe care l-a imputat unei "mafii judiciare".
Filip Stan
07 dec. 2022, 08:56
Cristina Kirchner, fosta preşedintă a Argentinei, condamnată la şase ani de închisoare

Cristina Kirchner a afirmat, imediat după condamnare, că nu va mai candida pentru nicio funcţie, „nici senatoare, nici vicepreşedintă, nici preşedintă” la alegerile generale din 2023, părând că renunţă la o viitoare imunitate. Chiar dacă mai multe niveluri de apeluri ar trebui să facă pedeapsa efectivă abia peste ani de zile.

Cristina Kirchner, 69 de ani, a fost găsită vinovată de „administrare frauduloasă” în detrimentul statului în acest proces privind atribuirea de contracte publice în fieful său politic din Santa Cruz (sud), în timpul celor două mandate prezidenţiale (2007-2015).

Împotriva ei s-a cerut 12 ani de închisoare şi ineligibilitate.

Fosta preşedintă (centru-stânga), care la şapte ani de la plecarea ei de la preşedinţie rămâne o figură de frunte şi în acelaşi timp dezbinătoare în politica argentiniană, a negat întotdeauna orice escrocherie. Avocaţii săi au cerut să fie declarată nevinovată.

Ea a denunţat, pe toată durata procedurii demarate în 2019, un proces „politic”, condus de judecători, în opinia sa, manipulaţi de opoziţia de dreapta, în special de tabăra succesorului ei la preşedinţie (2015-2019), liberalul Mauricio Macri.

Funcţia sa de preşedintă a Senatului, sinonimă cu imunitatea parlamentară, a salvat-o de închisoare. Imunitate la care a părut să renunţe în viitor, anunţând că nu va solicita niciun mandat în 2023, ci că va „pleca acasă”. „Să mă bage la închisoare!”, a declarat ea, sfidătoare.

Cu toate acestea, o pedeapsă – închisoare sau ineligibilitate – ar fi efectivă doar după multe apeluri, inclusiv unul eventual la Curtea Supremă, ceea ce, a prezis săptămâna aceasta politologul Rosendo Fraga pentru AFP, ar putea dura şase-şapte ani, chiar mai mult.

În august, rechizitoriul – 12 ani – a declanşat uriaşe manifestaţii de sprijin pentru Cristina Kirchner, în mai multe oraşe din Argentina, şi mai multe seri sub ferestrele casei ei din Buenos Aires, ducând la ciocniri cu poliţia.

Citeşte şi: Trump Organization găsită vinovată de evaziune fiscală de un tribunal din New York. Fostul preşedinte şi familia sa nu au fost acuzaţi

Surprinzător, verdictul de marţi a generat doar o modestă mobilizare. Din anturajul vicepreşedintei nu emanase, însă, nicio directivă puternică în acest sens.

Câteva sute de partizani – sindicalişti, activişti peronişti – s-au adunat calm după-amiaza în vecinătatea tribunalului, căutând cu disperare umbra la peste 35°C, a constatat AFP. Seara, o adunare şi mai modestă s-a format paşnic în jurul Parlamentului.

Ipoteza unor mobilizări puternice a stârnit temeri privind un puseu ca în august. Numeroase altercaţii au făcut ca tensiunile să creeze indirect contextul atentatului împotriva Cristinei Kirchner, pe 1 septembrie. Atacatorul – a cărui împuşcătură nu a pornit – s-a strecurat într-un grup dezordonat de suporteri în faţa casei ei.

Opt dintre cei 12 coinculpaţi în proces, printre care un antreprenor din construcţii, foşti lideri ai companiei de construcţii de drumuri Vialidad, au fost condamnaţi la pedepse de la trei ani şi jumătate la şase ani de închisoare. Patru au fost eliberaţi sau au beneficiat de prescripţie.

„Sentinţa era scrisă. Ideea a fost să mă condamne”, a reacţionat Cristina Kirchner la verdict într-un mesaj video din biroul ei din Senat. Ea a denunţat „un stat paralel”, o „mafie judiciară”.

„Astăzi, în Argentina, o persoană nevinovată a fost condamnată când politica intră în tribunale, justiţia iese pe fereastră”, a scris pe Twitter preşedintele argentinian, Alberto Fernandez.

Şeful statului mexican, Andrés Manuel Lopez Obrador (stânga), şi-a exprimat şi el solidaritatea cu Cristina Kirchner, victimă, în opinia sa, „a unei răzbunări politice şi a unei josnicii antidemocratice a conservatorismului”.

Luni, ea şi-a comparat soarta cu Luiz Inacio Lula da Silva, reales preşedinte al Braziliei, închis în 2018-2019 pentru corupţie, condamnările fiind în cele din urmă anulate.

O paralelă până la un come-back? Din punct de vedere tehnic, ar fi fost posibil, până la anunţul său de marţi de a nu candida pentru nimic în 2023. Dar viitorul său politic naţional era ipotecat încă din perioada mandatelor prezidenţiale. Iar tabăra sa peronistă este conştientă de respingerea pe care o suscită în prezent, dincolo de un nucleu dur de suporteri de 20-25%.

Recent, ea a dat unele semnale care sugerează că nu se mai proiectează ca un mandatar, mai degrabă ca un „super-influencer”. Ca în 2019, când l-a desemnat pe Alberto Fernandez. „Politica nu înseamnă doar ocuparea unei funcţii, a fi preşedinte, vicepreşedinte, senator sau deputat. Este puterea de a transmite idei”, a spus Cristina Kirchner luni.

Citeşte şi: Şantajul Austriei cu spaţiul Schengen! Cum vor să ne jupoaie şi să ne oblige să modificăm legea offshore pentru gazele din Marea Neagră

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Concediul 2024. Ce se întâmplă, de fapt, cu zilele de concediu neluate până la sfârşitul anului. Asta spune legea
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Episodul de iarnă se încheie: vreme frumoasă de alegeri
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy