Mihai Trăistariu are de achitat 36 de facturi pe lună. Cum face faţă cheltuielilor: „Banii mi-au mâncat zilele”

Ca tot românul, şi Mihai trăistariu este afectat de majorările nejustificate ale preţurilor la utilităţi. Asta deşi puterea financiară a artistului este net superioară celei a românului de rând. Sfârşitul de an l-a găsit petrecându-şi timpul la cozi ca să-şi plătească toate cele... 36 de facturi.
Alina Costache
07 dec. 2022, 15:01
Mihai Trăistariu are de achitat 36 de facturi pe lună. Cum face faţă cheltuielilor:

Mihai Trăistariu este nevoit să plătească 36 de facturi în fiecare lună. Artistul are atât de multe facturi deoarece se ocupă de cele șapte apartamente pe care le deține, dar și de școala de muzică. Din fericire, Trăistariu nu a trebuit să scoată prea mulţi bani din buzunar pentru plata acestora.

Mihai Trăistariu are de achitat 36 de facturi în fiecare lună

Am stat numai la cozi, am făcut plăți de sfârșit de an, în fiecare decembrie vreau să fiu cu datoriile la zile. Banii mi-au mâncat zilele. Am 36 de facturi de plătit lunar, pentru că am șapte apartamente, două ore mi-a luat să plătesc factură cu factură și să trimit la contabilitate. Apoi am plecat să plătesc și la instituții, mai am pe acolo contribuția, salariați, trebuie să plătesc… Toată ziua am făcut plăți”, a povestit artistul pentru spynews.ro.

Citeste si Mihai Trăistariu tânjește după sărbătorile de iarnă din copilărie: ”Nu mai e ca pe vremea mea. Acum e cu cheltuială”

A avut de plată 4.000 de lei la gaze

Deşi nu s-a plâns de facturile venite în decembrie pentru noiembrie, cântăreţul se teme că nu va mai fi la fel de norocos lunile viitoare. Artistul a avut parte de o experienţă neplăcută anul trecut, când a primit o factură de 4.000 de lei, doar la gaze, la şcoala de muzică. După această experienţă, artistul a fost mai chibzuit şi şi-a pus bani deoparte.

Mie îmi plac sărbătorile astea, la mine decembrie e plin de sărbătoare. Deocamdată am plătit sumele din octombrie, deci… mici. Sunt firești, dar acum vin alea mari, la școala de muzică sunt facturile mari, aici mi-a venit anul trecut 4.000 de lei gazul și acum am emoții, deja m-am uitat la contor și am 300 de metri cubi. Vreo 33 de milioane + TVA, deci ajung tot la 40. E foarte mult oricum”, a mai spus Mihai Trăistariu pentru sursa citată.

Citeste si Mihai Trăistariu a primit un cadou inedit! Artistului i s-a oferit un loc de veci în Piatra Neamț

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”