ALEGERI LA VATICAN: Cum îşi alege papa numele sfânt

Regula stabileşte ca succesorul Apostolului Petru pe tronul Bisericii să îşi aleagă numele imediat ce a fost ales de către cardinalii reuniţi în Conclav, potrivit Mediafax.

Apoi, numele noului Suveran Pontif va fi proclamat în faţa mulţimii, la Roma, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, de către cardinalul protodiacon după pronunţarea celebrei formule latine „Habemus Papam”.

Ioan Paul I, ales în 1978, dar al cărui pontificat n-a durat decât 33 de zile, este primul care a ales să poarte două prenume – o asemenea dublare de nume a fost fără precedent în istoria papalităţii -, dorind astfel să-şi exprime gratitudinea şi ataşamentul faţă de moştenirea lăsată Bisericii de către foştii Suverani Pontifi Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea.

Citeşte şi Istoria Vaticanului în cifre: Cel mai lung conclav a durat DOI ANI şi NOUĂ LUNI

Ioan Paul al II-lea, care l-a succedat în octombrie 1978, şi-a explicat alegerea în prima enciclică „Redemptor hominis” („Răscumpărarea omului”), din 4 martie 1979, prin voinţa de a se înscrie simbolic în linia celor mai apropiaţi predecesori. „Pontificatul (lui Ioan Paul I) nu a durat decât 33 de zile. Îmi aparţine nu numai să continui, dar şi, într-o anumită manieră, să reiau acelaşi punct de plecare”, scria Ioan Paul al II-lea în prima enciclică.

„Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea au reprezentat o etapă la care doresc să mă refer direct asemeni unui prag de la care vreau, în compania lui Ioan Paul I, să continui mersul spre viitor, lăsându-mă ghidat, cu încredere nemărginită, de ascultarea spiritului pe care Hristos l-a promis şi l-a trimis Bisericii sale”, se putea citi în „Redemptor hominis”.

Citeşte şi Momente istorice: Ultimele pregătiri de la Vatican înainte de alegerea noului papă

În ceea ce-l priveşte pe Joseph Ratzinger, el a ales numele de Benedict al XVI-lea referindu-se la Benedict al XV-lea, Papa păcii în cursul Primului Război Mondial.

Succesorul său va avea mai multe posibilităţi pentru a-şi alege numele pe care îl va purta pe parcusul pontificatului. Astfel, ar putea opta pentru o formă latinizată a propriului nume de familie, să aleagă numele unui papă precedent la care va adăuga propriul număr sau să reţină numele unui sfânt.

Citeşte şi Fum alb, fum negru: Ritualul secular prin care se anunţă alegerea unui Papă

El se mai poate determina în funcţie de semnificaţia numelui, cum ar fi Pius (pios) sau Inocenţiu.

Şi consideraţii personale pot fi luate în calcul, aşa cum a fost cazul Papei Ioan al XXII-lea, care şi-a ales numele referindu-se la propriul tată.

Iniţial, papii păstrau de obicei numele lor de botez şi aceasta a durat până la sfârşitul primului mileniu. Cutuma s-a schimbat în 996, atunci când Grigore al V-lea şi-a abandonat numele de botez, Bruno. O sută treizeci şi unu din cei 133 de succesori au procedat la fel, inclusiv Ioan Paul al II-lea.

Citeşte şi Profeţii apocaliptice: Următorul papă ales va fi ultimul dinaintea sfârşitului lumii

Înainte de secolul al X-lea, numai şase papi şi-au schimbat numele din diverse motive. Prima excepţie a fost Ioan al II-lea, în 533. Botezat Mercurie, el nu a mai dorit să poarte numele unui zeu păgân.

De la Simon Petru, primul papă mort în martiriu în anul 64 după Hristos, niciun papă nu a îndrăznit să adopta numele Petru. Ioan al XIV-lea (983), care se mai numea Petru, nu a încălcat acest tabu. La fel s-a întamplat cu Sergiu al IV-lea (1009).

Sixt este primul nume care a fost ales în mod repetat începând din 257, odată cu Papa Sixt al II-lea. De atunci, numele cel mai frecvent adoptate sunt Ioan (21), Grigore (16), Clement şi Benedict (15), Leon şi Inocenţiu (13) şi Pius (12)

Acest calcul nu ţine cont de „antipapi” (sau papii aleşi în mod controversat, precum Papa Ioan al XXIII-lea, în 1410) şi denotă câteva anomalii. Astfel, sunt excluşi Benedict al IX-lea (care a fost papă de trei ori, în perioada 1032-1048), Benedict al XI-lea (1303) şi Papa Ioan al XX-lea care nu a existat.