Prăjitură Bulinuța este nemaipomenit de gustoasă, pufoasă şi foarte aspectuoasă. Acest desert se compune dintr-un blat pufos de cacao și bile aromate cu brânză de vaci.
Pentru blat:
Pentru bilele de brânză:
Începe cu pregătirea bilelor de brânză. Amestecă toate ingredientele şi formează cu mâna udă biluţele, scrie haisagatim.ro. Ar trebui să iasă aproximativ 24 de bile. Aluatul nu trebuie să fie foarte tare, ci atât cât să poată fi modelat. Dacă este prea apos, adaugă o lingură de gris. Cuptorul trebuie preîncălzit la 180 de grade Celsius.
Pune ouăle şi zahărul într-un bol, adaugă puţină sare şi mixează până obţii o compoziţie cremoasă. Adaugă laptele şi uleiul și mixează până se încorporează.
Separat, amestecă făina cu caco şi cu praful de copt. Adaugă treptat amestecul de făină peste cel de ou și amestecă uşor până se încorporează.
Toarnă blatul în tava acoperită cu hârtie de copt. Așază bilele de brânză una lângă alta. Coace prăjitura timp de 25 de minute. După ce a scos-o din cuptor, las-o să se răcească, apoi tai-o în felii.
Citeste si Prăjitura „Ochii lui Petre Roman”, desertul care i-a înnebunit pe români. Iată cum se face
Pentru această variantă a prăjiturii Bulinuşa, ai nevoie de:
Blat: 3 ouă, 125 g zahăr pudră, 100 g miez de nucă mărunţit, 3 linguri de pesmet, o linguriţă praf de copt, un praf de sare, zahăr vanilat, o lingură pudră de roşcove (sau cacao).
Crema albă: 200 ml frişcă lichidă, 10 g gelatină, 200 g cremă de brânză de vaci, 75 g zahăr pudră, vanilie.Bulinele: 100 ml frişcă lichidă, 2 linguriţe pudră de roşcove, 2 plicuri zahăr vanilat, 5 g gelatină.
Se prepară blatul mixând bine albuşurile cu un praf de sare apoi cu zahărul şi vanilia, scrie click.ro. Se mixează şi gălbenuşurile apoi se încorporează în bezeaua tare. Se încorporează pesmetul amestecat cu pudra de roşcove, miezul de nucă mărunţit şi praful de copt. Se unge o formă de tort cu un pic de ulei, se toarnă aluatul şi se dă la copt circa 20-25 minute.
Se mixează frişca lichidă cu zahărul vanilat până se întăreşte apoi se mixează cu crema de brânză. Se adaugă şi gelatina hidratată în apă rece şi apoi topită la bain marie. Crema se toarnă peste blatul rece care trebuie pus din nou în forma în care a fost copt.
Se mixează şi frişca rămasă, apoi se amestecă cu pudra de roşcove şi cu gelatina hidratată în apă rece şi apoi topită la bain marie. Se pune apoi într-un poş şi se ,,injectează” în crema de brânză de vaci până se formează cerculeţe mici deasupra. Se lasă la rece cel puţin 2 ore, de preferat peste noapte.