Dan Bittman dezvăluie care este adevăratul motiv al eșecului aderării României în Schengen. Printre artiștii care și-au exprimat revolta față de votul Austriei împotriva aderării României în spațiul Schengen se numără și câtărețul Dan Bittman.
Artistul este extrem de dezamăgit de eșecul aderării României la spațiul Schengen și spune că adevărata soluție în evitarea acestei situații nu era în mâinile Austriei, ci chiar în mâinile noastre.
„Noi ne plângem de milă de 30 de ani că nu avem soluții, când toate soluțiile sunt aici, sunt la noi, în fața ochilor noștri. Închideți un singur robinet.. curentul românesc, care pleacă și care nici măcar nu mai e aici în România și noi plătim, închideți un singur robinet de gaze sau de petrol mâine și într-o săptămână vă garantez că România este în Schengen”, a spus și Dan Bittman, la Realitatea PLUS.
Actorul Florin Zamfirescu susține că Austria și-a impus veto-ul față de aderarea României în spațiul de liberă circulație din cauză că nu au primit ceea ce voiau și anume, gazele din Marea Meagră.
„Ăștia care nu ne-au votat pentru Schengen sunt supărați că nu le dăm gazele din Marea Neagră. Dar ce țară este? Austria trăiește din amintirea unui imperiu care care a existat cândva, Austria este un purice cât România și își permit să dicteze, să ne umilească într-un hal fără hal”, a declarat actorul Florin Zamfirescu.
Comediantul Mugur Mihăescu spune că anumite țări din Europa ne-au declarat război și ne consideră „o colonie de ordinari”.
Actorul consideră că votul Austriei de joi din Consiliul JAI care a blocat accesul României în spațiul de liberă circulație este consecința politicii slugarnice” din țara noastră.
„Ceea ce s-a întâmplat acum nu este o consecință a unui vot de ieri, este o consecință a votului a 33 de ani de politică internă a României, o politică slugarnică și asta ne-a adus aici. Eu acum dacă aș fi în locul acestor politicieni, aș face următorul lucru. Aș întrerupe orice relație diplomatică cu Austria, aș ține toate mărfurile care vin din Austria în vamă câte două-trei săptămâni, cât să fie controlate bine”, a declarat Mugur Mihăescu, în exclusivitate la România TV.