Surse din Ministerul Agriculturii au declarat agenţiei Mediafax că preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Viorel Andronie, va fi numit preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor.
Contactat de Mediafax în legătură cu vehicularea numelui său pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ANSVSA, după demisia lui Mihai Ţurcanu, Viorel Andronie a răspuns că acest lucru este „exclus”.
„Nu că nu m-ar onora propunerea, dar am hotărât să nu mai revin niciodată la ANSVSA”, a spus Andronie, precizând că are motivele sale pentru care a luat această hotărâre.
Andronie a menţionat că a fost director al Direcţiei de Sănătate Animală din ANSVSA între 1999 şi 2002, iar ulterior, până în 2003, a ocupat funcţia de director general al instituţiei. În 2010, a revenit pentru câteva luni în ANSVSA, ca director de cabinet.
Referitor la scandalurile de siguranţă alimentară din ultima perioadă, Andronie a spus că alertele alimentare nu sunt date pentru prima dată în România, ci de când există ANSVSA.
„În ultimele două-trei săpătămâni, asistăm la un bombardament mediatic”, a spus Andronie, arătând că au de suferit şi cetăţenii, care nu mai ştiu ce pot consuma, şi serviciile sanitare veterinare, care „nu sunt lăsate să-şi facă treaba”, şi fermierii şi procesatorii, care au urmat procedurile de autocontrol, după cum a demonstrat acest scandal, şi tot au de suferit.
Mihai Ţurcanu, susţinut de PNL, a demisionat miercuri de la conducerea ANSVSA.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că premierul Victor Ponta l-a informat despre schimbarea din funcţie a preşedintelui ANSVSA, iar PNL va face o nouă propunere pentru acest post.
Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că ANSVSA va avea o altă conducere, astfel încât să fie asigurată o comunicare mai bună şi eficientă, precum şi proceduri mai clare în domeniu.
Reprezentanţi ai agricultorilor şi industriei alimentare l-au criticat pe Ţurcanu pentru „lipsă de profesionalism”, după scandalul laptelui infestat.
ANSVSA a anunţat, luni, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.