Un tramvai 41 s-a stricat la câteva ore după inaugurare. Primele 15 tramvaie Imperio circulă de astăzi pe linia 41. Fiecare tramvai are câte un controlor dedicat, responsabil pe partea de informare şi de monitorizare a activităţilor pe parcursul întregii zile.
Citeşte şi: Nicuşor Dan, fotografiat în noul tramvaiul 41: „Este un moment de bucurie pentru Bucureşti”
Defecţiunea s-a produs la capătul liniei 41 – Casa Presei, în București, iar pânâ la această oră nu se cunosc cauzele defecțiunii.
Tramvaiele trebuiau să circule începând cu luna septembrie, însă au existat tot felul de probleme cu motorizarea, cu recepția acestor tramvaie pentru că erau neconforme cu peroanele.
STB SA spune că achiziția celor 100 de tramvaie noi aduce o serie de avantaje și premiere:
– Tramvaiele au noua generație de validatoare la fiecare ușă, pentru a face plata călătoriei și cu cardul bancar sau cu dispozitive smart NFC
– Tramvaiele au sistem de aer condiționat și încălzire HVAC, ce va permite reglarea automată a temperaturii, fără a mai fi necesară deschiderea geamurilor exterioare în niciun sezon
– Tramvaiele sunt echipate cu prize USB pentru alimentarea dispozitivelor mobile și vin cu sisteme de informare audio-video vizibile din orice loc al salonului, inclusiv Wi-Fi gratuit
– Creșterea accesibilității datorată podelei total coborâte și a celor 5 uși duble de acces
– Creșterea capacității de transport fără a fi necesară creșterea parcului circulant
– Consum energetic mult mai redus față de tramvaiele aflate în exploatare. Astfel, consumul energetic specific este de doar jumătate din cel al unui vagon V3A, respectiv doar o treime din valoarea unui tramvai Tatra
– Din punct de vedere al exploatării, utilizarea noilor sisteme de tracțiune aduce o reducere a perioadelor de imobilizare pentru reviziile periodice dar și o reducere a timpilor necesari reparațiilor accidentale
– Reducerea timpilor de parcurs și cresterea calității rulării prin sistemele moderne de tracțiune bazate pe motoare de curent alternativ cu invertoare de tracțiune
– Conducătorii tramvaielor beneficiază de condiții moderne de operare, cu o cabină spațioasă, echipată cu aer condiționat, camere video cu vedere în interiorul și exteriorul tramvaielor și un sistem de informare care le va oferi informații despre starea de funcționare a sistemelor tramvaiului, operarea ușilor și alte informații necesare în timpul mersului.