Părintele Sofronie, preot al mănăstirii Țeț, a trecut la cele veșnice. Schitul Țețu ține de viața unui călugăr Ghenadie Manciu, din Țara Făgărașului. Sosise în aceste locuri în 1950, în căutarea unui loc de mănăstire. Cum urcușul era greoi, Ghenadie se odihni într-o poiană și visă că-i apare pe cal Mucenicul Gheorghe, care îl întrebă pe călugăr ce are de gând să facă acolo. Speriat, Ghenadie crezu că omul de pe cal e ofițer al Securității; dar Sfântul Gheorghe l-a liniștit, zicându-i cine e și poruncindu-i să construiască schitul chiar acolo, în poiană.
Un preot face lumină asupra unei vechi dileme: e păcat să speli duminica sau în orice zi de sărbătoare dacă foloseşti maşina de spălat? „Iei din timpul pe care trebuie să-l dedici lui Dumnezeu”
Călugărul Ghenadie începu lucrul. Construi un lacaș mic din lemn (adică actualul paraclis), dar n-a apucat să se bucure prea mult de viața monahală. Între 1950 și 1960. Securitatea l-a împiedicat de câteva ori pe călugăr să slujească, până când a fost arestat, iar biserica rămâne pustie.
Abia în 1990 schitul a prins din nou viață, odată cu îndemnul I.P.S Andrei, adresat părintelui Sofronie Boboia, de a-l reconstrui în același loc , acesta fiind finalizat in 2000. Incinta asezamantului monahal mai cuprinde corpul de chilii si un mic paraclis de lemn.
La fel ca și călugărul Ghenadie,părintele Sofronie, porni singur spre locul schitului, urmând ca în prima iarnă să doarmă într-o colibă lipită cu fân. Era tânăr atunci, în putere. Cu greu, fără multe mijloace, a construit două chilii, făcând slujbele în vechiul paraclis (cel ridicat de Ghenadie) până în anul 2000, când a început construirea actualei biserici de lemn, pictată de Liviu Dumbravă. Sfințirea ei a avut loc în 2003.
Azi, obștea schitului cuprinde 20 de maici, impreună cu stareța, stavrofora Filofteia Bura. Biserica poarta hramul „Nașterea Maicii Domnului”, iar datorită visului , paraclisul poarta hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.