Jandarmii francezi au salvat un porc care urma să fie sacrificat de români și l-au dus la secție. Obiceiul din România, din apropierea sărbătorilor de iarnă, nu sunt acceptate și în alte țări, ba din contră, chiar sunt pedepsite. Astfel, jandarmii francezi nu a întârziat să intervină pentru a salva porcul.
Momentul a fost filmat, iar clipul a ajuns viral pe Tik Tok. Internauții nu au întârziat să comenteze imaginile postate.
„În Franța e interzis să îl tai, dacă te prinde e nașpa”, „Nu aveau jandarmii porc de Crăciun și l-au confiscat”, „L-a prins beat la volan. S-a dus Crăciunul”, „L-au prins la furat”, „Au ieșit frații la plimbare”, „L-au arestat”, au spus internauții amuzați.
Tăierea porcului este unul dintre cele mai vechi obiceiuri care se păstrează în satele din România. Înaintea Crăciunului, românii taie porcul şi din carnea lui pregătesc preparate specifice pentru Sărbătorile de iarnă. Se prepară cârnaţi, caltaboş, tobă, jumări, sângerete, se pune carne la borcan cu untură. Cârnaţii, jumările, toba, caltaboşul şi untura se prepară în ziua în care se tăia porcul. Slănina se pune la sărat pentru câteva zile, apoi se zvântă şi se poate afuma.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar. Astfel, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.
Carnea și produsele din carne provenite de la porcul din gospodărie sunt interzise a fi comercializate!
De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).
Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a:
– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;
– asoma porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor.
Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actulizarea Bazei Naționale de Date (BND).
Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.