Decizia privind intrarea în Schengen a României ar putea fi luată de Consiliul European, care se reuneşte astăzi, la Bruxelles.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu este de părere că țara noastră ar comite o greșeală uriașă dacă va înceta să mențină subiectul aderării la spațiul Schengen pe agenda europeană.
„Consiliul European poate, conform Tratatului privind Uniunea Europeană, să discute despre aderarea României la spațiul Schengen la solicitarea țării noastre, cu acordul Președintelui Consiliului European și a Președinției Consiliului UE.
Consiliul European oferă Uniunii, conform articolul 15 din TUE, impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale. La nivelul acestei instituții se poate evidenția faptul că veto-ul dreptei din Austria și a celor de centru-dreapta din Olanda pune în pericol unitatea și solidaritatea europeană a statelor membre, atât de necesare având în vedere crizele pe care le traversăm și războiul ilegal declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
În contextul în care Consiliul European este un for în care deciziile se iau consensual, putem pune presiune pe Cancelarul austriac, să subliniem faptul că prin decizia sa a izolat Austria și, totodată, să solicităm convocarea unui Consiliu de Justiție și Afaceri Interne extraordinar, așa cum a propus Președinția cehă la Consiliul UE, sau să obținem un calendar ferm de aderare pentru anul viitor.
Marți este o zi cheie în acest sens, nu doar pentru că vom avea o dezbatere în plenul Parlamentului European, ci și pentru faptul că are loc Consiliul Afaceri Generale în cadrul căruia se setează, conform articolul 2 din Regulamentul de procedură al Consiliului European, ordinea de zi pentru Consiliul European ce va avea loc joi 15 decembrie.
Ar fi greșit să nu menținem subiectul pe agenda europeană pentru că dacă nu o facem noi, nu are cine să o facă. Evident, fără populisme sau acțiuni extreme, ci cu profesionalism și cu demersuri instituționale în acord cu regulamentele europene, pentru a arăta, încă o dată, că România este un membru responsabil al Uniunii Europene și poate asigura securitatea și dezvoltarea acesteia”, se arată postarea publicată de Victor Negrescu pe pagina de Facebook.