Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au constatat, în urma controalelor din ultima vreme, că trei din patru comercianţi vând produse de post fără a respecta regulile.
„S-au verificat aproape 18 tone de asemenea alimente, jumătate din ele nu se încadrau în prevederile legale. Unele dintre ele aveau în conţinutul lor uneori şi produse care nu aveau nicio legătură cu postul, şi aici mă refer la ouă, lapte sau grăsimi, altele decât cele vegetale„, a declarat Constantin Cerbulescu, Preşedinte ANPC.
Inspectorii au descoperit că, de fapt, jumătate din marfa vândută nu este de post.