Scandalul laptelui contaminat. ANSVSA: Laptele de pe piaţă este bun de consum

Laptele care se află pe piaţă este bun de consum, iar cantitatea cu aflatoxină peste limitele admise, care a fost sechestrată şi va fi distrusă, reprezintă aproximativ 0,2 la sută din producţia zilnică de 20.000 de tone a României, a spus, joi, vicepreşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu.
Romania TV
14 mart. 2013, 16:44
Scandalul laptelui contaminat. ANSVSA: Laptele de pe piaţă este bun de consum

Vladimir Mănăstireanu, care a preluat miercuri conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimenelor (ANSVSA), a mai precizat că la cele trei ferme unde a fost descoperit lapte cu aflatoxină în proporţie de peste 0,05 la sută (limita admisă), a fost înlocuit furajul administrat animalelor, de unde provine toxina, cu unul curat. În prezent, laptele produs la două dintre ferme are 0 la sută conţinut de aflatoxină, iar la cealaltă continuă monitorizarea, a mai spus Mănăstireanu, potrivit Mediafax.

Lapte cu aflatoxină peste limita admisă a fost depistat la trei ferme, două centre de colectare şi două centre de procesare, în urma controalelor demarate la nivelul tuturor unităţilor, de la cele de producţie la cele de procesare.

Potrivit reprezentanţilor ANSVSA, au fost deja verificate 1.062 din cele 1.284 de probe prelevate de la aceste unităţi, rezultatul final al anchetei urmând să fie anunţat spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Ancheta a fost demarată după ce, în 4 martie, au fost depistate niveluri ridicate de aflatoxină în produsul crud la o fermă.

ANSVSA a anunţat, în 7 martie, că a oprit de la livrare laptele crud produs de ferma respectivă, dispunându-se verificări în toată ţara, de la producători, la unităţi de procesare a laptelui.

Toate probele au fost trimise în vederea efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor acreditate pentru determinarea conţinutului în Aflatoxina M1 din lapte, mai arăta ANSVSA.

Totodată, ANSVSA preciza, referitor la loturile de lapte provenite din Ungaria care erau suspicionate a avea limite depăşite pentru aflatoxina M1, că determinările de laborator realizate de către Laboratorul Naţional de Referinţă au arătat că laptele din loturile incriminate nu prezenta depăşiri ale limitelor admise, fapt pentru care laptele respectiv poate fi comercializat.

Miercuri, preşedintele ANSVSA Mihai Ţurcanu şi-a dat demisia, atribuţiile de conducere a instituţiei fiind preluate de vicepreşedintele Vladimir Mănăstireanu, până la numirea unui nou preşedinte.

Laptele contaminat cu aflatoxină poate deveni periculos pentru sănătate în condiţiile consumului unor cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată.

Potrivit ANSVSA, laptele poate conţine aflatoxină ca urmare a consumării de către animale a furajelor contaminate. Condiţiile de depozitare ale cerealelor si plantelor influenţează dezvoltarea acestor mucegaiuri, creşterea lor fiind favorizata de medii cu umiditate şi temperatura ridicate şi lipsa ventilaţiei. Aflatoxinele sunt toxine produse de sporii ciupercilor din genul Aspergillus flavus si Aspergillus parasiticus, care se dezvoltă în seminţe de oleoginoase, produse secundare de la fabricarea uleiului (şrot, tărâţe), cereale.

DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care a spart topurile în România și e apreciat în întreaga lume. Povestea e reală 100%, ai momente când abia respiri de emoție, iar actorii au roluri fenomenale în el
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. CCR a anunțat oficial azi, 10 ianuarie: A fost înregistrată
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Adevarul
Schimbări la ANS, după plecarea lui Lipă. A fost angajat un fost hamal, orfan bătut cu sălbăticie în centrele de plasament
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit un fost jucător de la Steaua
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Moment istoric pentru România. Anunțul a venit din Anmerica
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Pensiile care vor fi livrate abia pe 22 ianuarie 2025. Motivul pentru care banii vor ajunge atât de târziu la pensionari
Cancan.ro
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu, lovit în plin. NU ar fi prevăzut asta: Stare de urgență..
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Alexandra și Răzvan, îndrăgostiții de 15 ani găsiți morți în cariera de piatră
substantial.ro
Varșovia identifică o grupare rusă implicată în influențarea alegerilor din Polonia
MediaFlux
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Motanul Bob are statuie la Londra; aflați ce a făcut miaunel ca s-o merite