Poliția franceză a descins la Ambasada României din Paris, în cursul dimineții de vineri, după ce a fost primit prin poștă un plic conținând un praf alb suspect.
Diplomații români au cerut sprijinul laboratorului criminalistic Paris.
Explozie la Ambasada Ucrainei din Madrid. Spania a activat planul antiterorism
Plicul conținea un șervețel, în interiorul căruia se afla o substanță albă. Acesta a fost ridicat de polițiștii francezi pentru a face verificări.
Coletul suspect va fi analizat și se va încerca identificarea nu doar a substanței albe din interiorul plicului, ci și a expeditorului acestui plic. Este pentru prima dată când reprezentanta diplomatică a statului român este vizată de o astfel de campanie cu plicuri suspecte, potrivit Antena 3 CNN.
Evenimentul de la sediul Ambasadei României la Paris vine la aproximativ o săptămână după ce Poliția a fost sesizată pe 6 decembrie, că la Ambasada Ucrainei de la București au fost primite două plicuri suspecte. Mai mult, în ultimele zile, zeci de reprezentanțe diplomatice ucrainene din Europa au primit plicuri cu substanțe explozive sau „colete însângerate” și ochi de animale.
Amintim că premierul Nicolae Ciucă s-a aflat ieri la Paris, unde a avut o întrevedere cu secretarului general al OCDE, Mathias Cormann, căruia i-a înmânat memorandumul iniţial privind aderarea României la OCDE. Deocamdată nu se poate stabili dacă cele două evenimente sunt interconectate, conform stiridiaspora.ro
Între timp, criminaliștii au descoperit că în interiorul plicului se afla zahăr și bicarbonat. „Ministerul Afacerilor Externe informează că, la 16 decembrie 2022, Ambasada României la Paris a primit prin poștă un plic atipic, de mici dimensiuni, care conținea mai multe șervețele și o cantitate de aproximativ 50 grame de praf alb.
Reprezentanții misiunii diplomatice au urmat procedurile de lucru în astfel de situații și au solicitat intervenția de urgență a instituțiilor franceze abilitate.
După analiza conținutului plicului suspect, instutuțiile franceze au stabilit că nu reprezintă un pericol pentru sănătate. Autoritățile franceze au preluat atât plicul, cât și conținutul acestuia”, se arată într-un comunicat de Ministerul Afacerilor Externe.