Gabriela Firea: „Cardul european pentru tineret va fi disponibil pentru tinerii din România, gratuit, chiar din primăvară”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă, luni, că tinerii din românia vor avea acces la cardul european destinat lor încă din primăvară. Cardul este folosit de peste 6 milioane de tineri europeni.
Filip Stan
19 dec. 2022, 13:23
Gabriela Firea:

”Cardul european pentru tineret va fi disponibil pentru tinerii din România, gratuit, chiar din primăvară! Pregătim documentele care vor ajunge pe masa Guvernului pentru parafarea parteneriatului cu Asociaţia Cardului European pentru Tineret, prezentă în 38 de ţări europene şi are 40 de organizaţii membre”, a transmis, luni, Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, orice tânăr din România va putea avea un astfel de card care să-i ofere beneficii şi reduceri la cumpărături, teatru şi film, transport în comun sau muzee, aşa cum au peste 6 milioane de tineri europeni.

”Colaborăm cu Asociaţia Pentru Mobilitate Europeană, organizaţia naţională membră a Asociaţiei Cardului European pentru Tineret. Foarte important, cardul va fi gratuit”, a mai transmis Firea.

Aceasta a precizat, de asemenea, că, în paralel, este în linie dreaptă cu reorganizarea instituţiilor din ţară, în urma separării activităţilor de sport şi tineret.

Citeşte şi: Noi trupe NATO în România. Klaus Iohannis a semnat luni documentul

”În bugetul pe anul 2023, avem 100 milioane de lei pentru operaţionalizarea Direcţiilor Judeţene pentru Familie şi Tineret. Fiecare dintre cele 42 de instituţii are nevoie de minimum 16 angajaţi pentru a funcţiona şi nu poate un specialist în sport să preia atribuţii pentru tineret, familie sau natalitate”, a mai transmism ministrul Familiei, potrivit News.ro.

Firea a precizat că Guvernul a aprobat suplimentarea numărului de angajaţi acolo unde a fost necesar.

”De exemplu, la direcţiile din Călăraşi şi Ialomiţa am preluat doar 4 angajaţi, iar la Arad sau Sălaj câte 5 persoane. Insuficient şi va fi nevoie să angajăm. Acum, din cele 923 de posturi din toate direcţiile judeţe avem ocupate doar o treime, 361 mai exact, de specialiştii preluaţi din fostele direcţii judeţene de sport şi tineret. Pentru restul, pregătim angajări pentru că ne dorim să fim în contact direct cu tinerii şi familiile din toată ţara”, a mai precizat Firea.

Citeşte şi: Elena Udrea se revoltă după ratarea aderării la Schengen: „Care este gruparea antinaţională condusă de la Bruxelles?”

Spynews
Antonia și Cristian Marinescu de la Mireasa, sezonul 9, au aniversat trei luni de relație. Tânăra, mesaj emoționant pentru iubitul ei din afara competiției / FOTO
Bzi.ro
Teo Trandafir îl distruge pe Florin Salam! „Regele României a murit!”
Fanatik.ro
Top 5 alimente care te îmbătrânesc prematur. Românii le adoră pe unele dintre ele, fără să știe ce efect au în timp
Capital.ro
S-a dat interzis pentru cei cu telefoane mobile. Toți românii trebuie să înțeleagă
Impact.ro
Delia, poze de INFARCT! Și-a etalat posteriorul OBRAZNIC pe internet, s-a văzut TOT
DailyBusiness
Vor fi afectați toți pensionarii! Schimbarea momentului la Guvern
Adevarul
VIDEO Reacția epică a unui britanic atunci când savurează prima dată bucate românești. „Păcat de ea, Românie, că își bat joc alții de ea”
Spynews
Știrile Antena Stars. Alina Eremia, incident neașteptat pe scena de la Neversea. Ce a pățit artista când se afla în fața publicului: „Simțeam adrenalina” / VIDEO
Spynews
Mira și Levi Elekes, vacanță de lux în Santorini! Cum arată locul fabulos în care s-au cazat: ”E ireal de frumos” / VIDEO
Evz.ro
Fără BAC la facultate. Lista universităților
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
wowbiz.ro
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet
Cancan.ro
Note LIVE Bacalaureat 2024 | Rezultatele la BAC, publicate pe EDU.RO
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Care este județul cu cea mai mare rată de promovare la Bacalaureat 2024: La nivel național aceasta a crescut cu 3,6% comparativ cu anul precedent
Capital.ro
Se schimbă iar Codul Rutier. Guvernul a dat ordin. Cine rămâne garantat fără permis
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO 2024
stirilekanald.ro
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii ai obținut
Stephen King și Rob Reiner cer retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială
MediaFlux
FLORIN CÎȚU, combinat cu O COLEGĂ de PARTID! Cine e femeia mai tânără cu 20 de ani decât el
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!