Ce crede Biserica despre avorturile decontate de stat: „Avortul este și rămâne legal, dar nu tot ce este legal coincide cu ce este moral”

Mai multe organizații ale societății civile din România și din afară cer ministrului Sănătății și CNAS decontarea procedurii de avort la cerere.
Alina Costache
19 dec. 2022, 20:53
Ce crede Biserica despre avorturile decontate de stat:

Asociația Moașelor Independente și Centrul FILIA, împreună cu Coaliția pentru Egalitate de Gen și Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (VIF), alături de alte 223 de organizații ale societății civile din România și internaționale, solicită, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și președintei Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, decontarea din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS) a procedurii de avort la cerere.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a avut o primă reacție pe acest subiect.

„Poziționarea Bisericii față de recent solicitatul, dar nefirescul sprijin al statului pentru finanțarea avortului în absența unei urgențe medicale, act care ar reprezenta o implicită încurajare a acestuia, este următoarea:

Poziția BOR și a tututor cultelor față de avort e una clară, firească, fermă și ireversibil orientată pro-viață.

Fiecare om are structural o conștiință morală pe care și-o solicită în grade diferite prin raportarea sa la anumite situații personale sau profesionale concrete. Acesta este inevitabil registrul (moral) în care se situează și problema avortului.

Citește și A reînceput războiul „pro vs. anti-avort”. În Franța se cere modificarea Constituției

Cei care aleg să își asculte conștiința și să evite implicarea într-un act medical care suprimă brutal o viață (avortul este un asemenea act, întrucât, oricât de mic, embrionul/ fătul este o persoană nenăscută încă), au dreptul și, dacă sunt medici, obligația, să respecte riguros jurământul lui Hipocrate deplin favorabil vieții, iar dacă sunt reprezentanți ai societății civile, deci inclusiv ai cultelor religioase care includ cea mai mare parte a acestei societăți, să-și exprime și să-și apere public principiile morale, etice, filosofice și religioase ocrotite de Constituție.

Poziția BOR și a tututor cultelor față de avort e una clară, firească, fermă și ireversibil orientată pro-viață.

Mesajul creștin are ca miez libertatea, iubirea și respectul pur față de viața și demnitatea persoanei umane, născute sau nenăscute încă.

Avortul este și rămâne legal, dar nu tot ce este legal coincide totdeauna riguros cu ce este moral, granița dintre „permis” și „posibil” fiind una la care ar trebui să reflectăm atent și responsabil ca persoane înzestrate nu doar cu trup, ci și cu spirit.

Biserica invită (nu impune) stăruitor la respectarea și protejarea vieții și demnității persoanei umane

Biserica are printre funcțiile sale centrale și pe aceea de a contribui exemplar la întreținerea ordinii morale în societate, de a explica necesitatea igienică a moralei personale și publice, de a orienta atenția spirituală a oamenilor spre lucrurile esențiale, între care viața, educația, relația cu celălalt, mântuirea din răul cu multe chipuri care sfidează și sabotează sensul existenței omenești. Crima, inclusiv cea comisă prin avort, este unul dintre aceste chipuri.

Citește și Cât costă un avort în România în 2022. Diferențe de prețuri între spitalele private și cele de stat

Biserica invită (nu impune) stăruitor la respectarea și protejarea vieții și demnității persoanei umane, pledând mereu cauza acestora ca pe cea mai înaltă posibil, viața fiind un dar dumnezeiesc plin de sens pentru individul străin de individualism feroce și pentru comunitatea formată din noi toți, cei ce am avut șansa de a ne naște.

Aceasta este o datorie a Bisericii, nu o imixtiune în viața personală a cuiva. O datorie prelungită concret în proiecte și acțiuni filantropice destinate mamelor care se confruntă cu o criză de sarcină. Asemenea acțiuni au ca rațiune inclusiv conștientizarea faptului că autonomia asupra propriului trup nu implică și dreptul de a decide asupra vieții unui alt trup care crește în el. Abia această reflecție de tip moral indică gradul real și onorabil de responsabilitate.

În contextul unei ierni demografice fără precedent în istoria României, a încuraja și promova etatist avortul depășește cu mult granița trasată de conștiință, bioetică și bun-simț

În contextul unei ierni demografice fără precedent în istoria României, a încuraja și promova etatist avortul depășește cu mult granița trasată de conștiință, bioetică și fundamentalul bun-simț între viața și moartea unei persoane care poate îmbogăți cu existența sa comunitatea din care urmează să facă parte, cu condiția de a i se respecta dreptul primordial: acela de a se naște.

Orice stat responsabil are ca scop și rațiune fondatoare asigurarea și întreținerea binelui comun al societății pe care o administrează, nu sabotarea ei, fie și subtilă, prin încurajarea unor curente ideologice extrem de nocive social precum sceleratul a n t i n a t a l i s m.

Cultele religioase sunt partenere sociale de maximă încredere ale unui stat democratic care respectă libertatea individuală a persoanei și libertățile cetățenești, dar care, simultan, sprijină responsabil și înțelept dreptul fundamental la viață, educația în spiritul valorilor umane validate de istorie și cultura vieții, singurele care pot asigura perpetuarea existenței unui popor, progresul moral și prosperitatea sa.

Acestea au depins, depind și vor depinde totdeauna de persoane vii, sănătoase și educate, care formează comunități vertebrate de valori și aspirații înalte, nu de persoane cărora nu li s-a îngăduit să se nască și să trăiască”, a transmis Vasile Bănescu.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Călin Georgescu iese la rampă. A făcut anunțul serii: Cu orice preț...
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Economiile românilor, în mare pericol. Avertizare de la BNR
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
„Muream şi eu cu el. M-a salvat pe mine” Declarațiile cutremurătoare ale mamei lui Vali, martoră a accidentului în care fiul său și o tânără însărcinată și-au pierdut viața, în Constanța
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Victor Ponta, acuzat de înaltă trădare: „Locul trădătorilor e la închisoare, nu la Cotroceni”. Cine îi face plângere
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda